Explozie intr-un bloc din Piatra Neamt. Apartamentele au luat foc VIDEO

de: D. C.
31 10. 2018, 15:52

Explozie intr-un bloc din Piatra Neamt. Potrivit ISU Neamţ, o explozie s-a produs într-un apartament dintr-un bloc din Piatra Neamţ, pe strada Dimitrie Leonida. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale.

Trei persoane au fost transportate la spital cu arsuri, iar o persoană care a fost blocată în apartament a fost evacuata cu autoscara de la balconul unui apartament de la etajul superior.

Explozie intr-un bloc din Piatra Neamt, urmata de incendiu

La rândul lor, reprezentanţii IGSU au transmis că explozia a avut loc la etajul al doilea al unui bloc cu patru etaje.

”Incendiul s-a extins la faţada blocului şi la acoperiş. Până în acest moment sunt patru victime, din care trei transportate la spital (una cu arsuri grave).

În acest moment nu sunt persoane surprinse în interiorul construcţiei, însă intervenţia de stingere este deosebit de dificilă din cauza arderii violente şi propagarii pe verticală în exteriorul clădirii”, au transmis reprezentanţii IGSU.

Se lucrează pentru localizarea incendiului cu cinci autospeciale de stingere, două autoscări şi descarcerarea grea. La faţa locului sunt două ambulanţe SMURD, o autospecială pentru victime multiple şi patru ambulanţe SAJ Neamţ.