EXCLUSIV | Un prezentator TV din România vrea să adopte un copil. „Timpul a trecut. Am avut discuții cu soția”

Publicat: 29 nov. 2022, 15:10 Autor: Grigoriev Gabriela Vedete

Un prezentator TV din România vrea să adopte un copil. Daniel Osmanovici, prezentatorul de la Jurnalul FOCUS de la ora 8:00, Prima TV, este un tătic implicat. Atât el, cât și soția lui caută să petreacă mult timp alături de copii, implicându-se în educația și creșterea lor.

Vedeta Prima Tv se gândește și la adopția celui de-al treilea copil, după cum ne-a declarat în interviul de mai jos.

Daniel Osmanovici: „Mă amuz de titulatura de #tataincepator care e mai valabil ca oricând”

Daniel, spui că sportul te-a ajutat să aduci în viața ta oameni și experiențe. Povestește-ne care este experiența care te-a marcat cel mai mult și de ce. 

Când faci sport și descoperi că îți plac cele care au un tentă considerată extremă, nu poți vorbi despre o experiență, poți vorbi despre experiențe. Primul maraton, primii 42 de km nu îi voi uita niciodată, ei au avut rolul de a reseta gândurile, alergarea din deșert a fost pentru purificarea psihicului și testarea limitelor, cei 100 de km pentru că voiam să arătăm alături de prietenii mei că orice sacrificiu merită pentru cauza în care crezi, bicicleta m-a dus sute de kilometri în locuri pe care nu le atingeam cu piciorul sau mașina.

Ești un om împlinit: ai o carieră, dar, mai ales, o familie minunată. Deși nu mai este cazul de a fi #tataîncepător (cum te defineai la începuturi), spui că tot începător te simți. Crezi că un părinte va fi mereu “începător”, întrucât viața te pune în fața unor situații mereu noi sau altul este motivul?

Mă amuz de titulatura de #tataincepator care e mai valabil ca oricând. Fata mea este la preadolescență și pentru această perioadă nu există niciun manual. Dacă pentru sugari ai manual de puericultură …la alte vârste …ai nevoie de răbdare, delicatețe, Diplomație, nervi de oțel, încredere și alte calități pe care trebuie să le inventezi dacă nu le ai. Radu vine din urmă și la 7 ani este atât de diferit și complexă relația cu el, încât îmi e dor de momentul în care îl plimbam cu căruciorul sau grija… erau doar scutecele și diversificarea.

Daniel Osmanovici, un tătic implicat: „Am avut discuții despre adopție”

Ce ai simțit atunci când s-au născut copiii?

Cred că fiecare părinte simte diferit. Am avut norocul să îi țin în brațe imediat după ce s-au născut și am simțit că am doi zei. Pe măsură ce trece timpul sunt tot mai convins că sunt amândoi zei. Eu încerc acum să le ofer un Olimp.

Tu și sotia ta ați mai dori și un al treilea copil?

Timpul a trecut …dar nimic nu este exclus. Am avut discuții despre adopție …nu este nimic închis, vom vedea.

Cum s-au schimbat lucrurile în viața de familie odată cu apariția primului copil? Dar după cel de-al doilea?

Nu știu să explic clar cum s-au schimbat. Cert este că nu pot spune că a fost o schimbare neașteptată. Pentru că voiam să devenim părinți am îmbrățișat momentul, ambele momente în așa fel încât am simțit fiecare ca un moment natural și o evoluție firească. Dacă e să caut ceva …spațiul și jucăriile pe care am călcat și calc.

Daniel Osmanovici, topit după copiii lui

Care sunt gesturile, reacțiile sau vorbele cu care cei mici reușesc să te facă cel mai fericit om de pe planetă?

“Tati te iubesc”, “tati pot să dorm cu tine în seara asta”, “tati pot să te îmbrățișez” …atât

Care este cel mai romantic gest pe care l-ai făcut pentru soția ta?

Cererea în căsătorie cred că se califică ca fiind cel mai romantic gest, dar nu am să îl detaliez, pentru că vreau să rămână al nostru.

Ești denumit “prezentatorul erou”, fiind una dintre persoanele publice implicate activ în acțiuni umanitare. De când ai avut această chemare și de ce?

Așa îmi spune lumea. Mă bucur că am reușit să transmit ce îmi doresc. Cred că totul a început în 2017 atunci când am stat 37 de ore și 11 minute și am prezentat cel mai lung buletin meteo din lume …pentru că de fapt a fost pentru Kassandra. Acele ore nu trebuia să fie despre mine și dorința de a avea acel record …trebuia și a fost despre acel copil și familia Rotariu. După aceea cred că totul a venit și vine natural.

Daniel Osmanovici, la jurnalul matinal Prima Tv: „In mare parte rutina mi-am păstrat-o după ce m-am ales cu un cățel adoptat de la unul dintre invitați. Cățelul e matinal”

Ai o carieră în televiziune de foarte mulți ani, cu un parcurs demn de laudă. Cum vezi acum profesia de jurnalist, de la pupitrul Focus PRIMA TV, comparativ cu anii debutului tău?

Frumoasă întrebare. Cred că maturitatea și vârsta mă ajută mult. Entuziasmul a fost înlocuit cu echilibrul și atenția. Cumva cred că m-am așezat și mi-am găsit locul și ritmul. Meseria de jurnalism s-a schimbat, dar vreau să cred că rămâne tot despre echilibru, informare și respect față de tine și față de cei în fața cărora te prezinți, nu ești mai presus, ești dintre ei.

Care este amintirea cea mai dragă ție de când faci parte din familia Prima TV?

Cafeaua cu Irina, vorbe din cască ale producătorului, live-urile, sentimentul pe care îl ai când spui “bună dimineața” în fața camerelor.

Te întorci din nou la prezentarea unui jurnal de știri matinal. Ești pregătit să reiei ritmul dimineților cu noaptea în cap?

Pare normal și firesc …în mare parte rutina mi-am păstrat-o după ce m-am ales cu un cățel adoptat de la unul dintre invitați. Cățelul e matinal :))

Daniel Osmanovici, despre copii: „Poate se vor face egiptologi sau piloți de navetă spațială …aștept să am acea discuție cu ei. Nu a venit încă”

Ți-ai sfătui copiii să aleagă același parcurs profesional?

Cred că e devreme, au atât de multe de făcut și descoperit încât nu mă gândesc că e timpul sau momentul despre discuție legată de carieră. Poate se vor face egiptologi sau piloți de navetă spațială …aștept să am acea discuție cu ei. Nu a venit încă.

Apropos de sfaturi: care este cel mai important sfat pe care îl dai copiilor tăi, considerând că, dacă acceptă să ți-l urmeze, îi va ajuta foarte mult?

Să vorbească, să își exprime civilizat opiniile și să le argumenteze. Cam asta le spun că este important, la care se adaugă respectul fața de ei, cei din comunitate și natură.

Soția ta este persoana cu care te-ai sfătuit dacă să faci pasul spre televiziune. Care crezi că ar fi fost parcursul tău profesional dacă ea nu te-ar fi încurajat să mergi la acele probe?

Habar nu am …nu am stat să ma gândesc cum ar fi arătat drumul fără tv. Sper că aș fi ales să fac lucruri asemănătoare cu ce fac și azi …sport și acte umanitare.

Daniel, aduci bucurie și ajutor multor oameni. Crezi că, la un moment dat, vei renunța la televiziune și te vei dedica 100% acțiunilor umanitare?

Cochetez cu ideea pentru că îmi dă ceva ce doar acest gen de activitate îți poate oferi. E ca o parte din mine care mă definește și mă completează și nu pot ignora asta.

Dacă ar fi să ai o mașină a timpului, ce ai schimba și de ce?

La viața mea …nimic. Fiecare lucru și om din viața de până acum au rostul și rolul lor și de aceea sunt aici, acum.

 

Foto: PR Prima TV

Publicat: 29 nov. 2022, 15:10 Autor: Grigoriev Gabriela Vedete
Gabriela Grigoriev este reporter special pe zona de Lifestyle la CIAO.RO, care face parte din Grupul de presa GMN. A…...
Pe aceeași temă