EXCLUSIV | Toți copiii știristei Lavinia Petrea încep școala + De ce a optat vedeta Pro TV pentru sistemul privat de învățământ
Lavinia Petrea, prezentatoarea Știrilor Pro TV de dimineață, bifează o premieră în această toamnă. Karin, mezina familiei, începe școala, fiind alături de frații ei mai mari, Klara și Mathias. În exclusivitate pentru CIAO.RO, vedeta TV a povestit cum resimte schimbarea din acest an, dar și de ce a optat pentru sistemul privat de învățământ. Recent, Lavinia Petrea și soțul ei, procurorul Romulus Varga, au celebrat 10 ani de căsătorie, petrecând în avans un weekend la munte, tocmai pentru a le fi copiilor alături în perioada de reacomodare la școală.
Lavinia Petrea și Romulus Varga sunt împreună de un deceniu, perioadă în care și-au întemeiat o familie frumoasă cu 3 copii: un băiat și două fetițe. Cuplul s-a ocupat îndeaproape de creșterea urmașilor, apelând doar la nevoie la ajutorul bunicilor: părinți și socri. Prezentatoarea Știrilor Pro TV este relaxată în ceea ce privește startul mezinei în noua etapă de învățământ.
“Știu rețeta, știu totul atât de bine și nu mai am niciun stres, deși intrăm într-o altă etapă. Karin, cea mică, va începe și ea școala, nu mai am copii la grădiniță. Am doar copii de școală. Are emoții, dar o văd foarte pregătită. Eu nu mai am nicio emoție și mă bucur așa foarte mult de sentimentul acesta de siguranță, pe care îl am. Am ajuns așa la o altă maturitate în calitate de mamă și e o perioadă în care nu au apărut problemele preadolescenței și adolescenței și provocările acelei etape, așa că mă bucur acum din plin”, ne-a spus Lavinia Petrea.
Lavinia Petrea: “Chiar în prima zi, în care eu nu am mai mers către grădiniță dimineața, mi-au dat lacrimile”
Vedeta Pro TV are o nostalgie în legătură cu grădinița, realizând cât de repede trece timpul și că toți cei 3 copiii ai ei s-au făcut mari și merg la școală. “Am încheiat grădinița care a însemnat 8 ani de zile, la un moment dat i-am avut pe toți 3 în același loc la grădiniță. Chiar în prima zi în care eu nu am mai mers către grădiniță dimineața și am mers către serviciu, mi-au dat lacrimile pentru că, nu știu, făceam drumul acela de 8 ani de zile, era a doua casă pentru noi. Am avut și noroc, copiii mei au fost într-un loc extraordinar, într-o comunitate atât de specială. Ei vor să se reîntoarcă oricum la grădiniță așa în vizită, merg, le e foarte drag, acolo au crescut”, ne-a povestit ea.
De ce a ales Lavinia Petrea sistemul privat de învățământ pentru cei 3 copii
Știrista și partenerul ei de viață au decis încă de la început ca toți cei 3 copii să meargă la o grădiniță privată. Au observat încă de la Mathias dezvoltarea acestuia și integrarea apoi la școală, tot privată. Lavinia Petrea a explicat, pentru CIAO.RO, de ce au făcut această alegere.
“Sunt toți 3 la privat. Cred că există un mai mare control asupra siguranței și securității lor în primul rând. Știi că îl duci acolo dimineața și îl iei la o anumită oră, fără posibilitatea de a pleca, de a ieși, pe de o parte. Pe de altă parte feedbackul pe care îl primești pentru copil – așa îl resimt eu, asta a fost impresia mea – este mult mai profund și atunci mă ajută pe mine să înțeleg mai bine fiecare zi din viața copilului meu la școală și să văd unde este nevoie ca eu să lucrez mai mult cu el.
Și mă refer aici la partea emoțională, în primul rând, nu neapărat cea educațională. Deși este un efort, cred că până la urmă merită. Și mai era și un alt aspect foarte important. Dacă ar fi mers la școală de stat, presupunea ca după să meargă la un after school fiecare dintre ei și mi se părea mai complicat pentru ei un program de genul acesta să meargă de dimineață la școală, după aceea cineva să îi ia să îi ducă la after school și așa mai departe”, a precizat ea.
Lavinia Petrea nu își face probleme în legătură cu integrarea lui Karin în noua instituție de învățământ, pentru că are deja experiența celor doi copii mai mari, care sunt la aceeași școală.
Foto: Instagram