EXCLUSIV | Semifinala Vocea României. Alexandra Sîrghi din echipa lui Theo Rose cu Horia Brenciu și-a împlinit visul
Semifinala Vocea României. Alexandra Sîrghi din echipa lui Theo Rose cu Horia Brenciu și-a împlinit visul.
- Ești în semifinala Vocea României, sezonul 11! Te așteptai la asta? Ce înseamnă pentru tine?
Nu mă așteptam, absolut deloc. Mă simt extrem de fericită și de recunoscătoare pentru toată susținerea oamenilor. Faptul că sunt în semifinala Vocea României reprezintă, pentru mine, cea mai mare realizare, pe plan muzical, de până acum. Asta îmi doresc să fac toată viața, să cânt, și cred că acest „pas”, intrarea în Semifinală, îmi susține și îmi creionează visul.
- Cum au reacționat oamenii apropiați din viața ta vineri seara, când au aflat că ai trecut mai departe?
S-au bucurat extrem de tare, au plâns, au râs, au trecut prin toate stările. Uneori am impresia că oamenii apropiați din viața mea, au mai mari emoții decât am eu. Sunt atât de implicați, din toate punctele de vedere, și pot spune că sunt binecuvântată cu atâția oameni frumoși în jurul meu. Îi iubesc!
Semifinala Vocea României. Alexandra Sîrghi din echipa lui Theo Rose cu Horia Brenciu și-a împlinit visul
- Ce sfaturi ai primit de la antrenor/antrenori după primul LIVE?
Antrenorii mi-au spus să mă simt bine, să mă distrez pe scenă și să trăiesc fiecare moment din acest concurs la maximum, pentru că, la final, asta e tot ce contează: să te simți bine și să aduni amintiri și experiențe frumoase, căci, drumul, de cele mai multe ori, este mult mai important decât destinația.
- Acum că ai trecut de emoțiile primului LIVE, vei face ceva diferit în Semifinală?
Sunt sigură că emoțiile vor fi acolo, chiar dacă mi-aș propune să fiu mai relaxată, însă, aș vrea să mă simt mai bine și să mă bucur mai mult de tot ce se trăiesc, pentru că se întâmplă niște lucruri extraordinare. Sunt atât de mulți oameni implicați care muncesc enorm pentru ca noi să avem niște momente spectaculoase, pe care, de altfel eu le văd desprinse din show-urile artiștilor mari.
- Ai discutat cu antrenorul tău despre piesa de vinerea aceasta? Ce ne poți spune despre momentul tău, va fi ceva special?
În Semifinală voi face un moment complet diferit față de cel din primul Live. Îmi doresc tare mult să iasă cât mai bine. Pot spune că am mai cochetat cu acest gen de interpretare, dar niciodată așa.
- Ce mesaj ai pentru cei de acasă care te-au susținut în primul LIVE?
Vreau să le mulțumesc pentru toată susținerea și toate voturile, mă bucur că sunt aproape de mine și sper ca în continuare să voteze, cum am zis și în primul live, cu inima!