EXCLUSIV | Sacrificiile Emiliei Ghinescu pentru a avea trei copii! Artista și-a pus sănătatea în pericol! „Nu aveam voie să fac”

Sacrificiile Emiliei Ghinescu pentru a avea trei copii. Cu trei copii acasă, o siluetă impecabilă și o carieră frumoasă care o împlinește zi de zi, Emilia Ghinescu se consideră norocoasă! A riscat mult atunci când a decis să își pună sănătatea în pericol, păstrând cea de-a treia sarcină dar acum este fericită! Artista a făcut multe sacrificii pentru a avea familia frumoasă și numeroasă de acum și este recunoscătoare pentru tot!

Aveți o siluetă remarcabilă! Cât de des mergeți la sală și cum reușiți să vă întrețineți astfel?

Merg la sală undeva de patru ori minim pe săptămână și atunci când am timp, reușesc să ajung chiar și de cinci ori pe săptămână. Doar sâmbăta și duminică nu merg la sală pentru că este perioada mea de pauză. Sunt cele două zile de pauză.

Dacă ne uităm la pozele cu fiica dumneavoastră, trebuie să ne gândim cine-i mama, cine-i fiica!

Fiica de 18 ani. Parcă suntem surori! Eu mai am și un copilaș de 26, un băiat de 26 de ani. Pe lângă fată de 18 ani și jumătate. Mă mândresc când ies cu ei pe stradă și mă bucur tare mult. Iar atunci când merg cu băiatul la evenimente, trebuie să precizez faptul că nu este nici soțul și nici iubitul pentru că se uită lumea așa un pic și spune, “Doamne, cu cine a venit doamna Ghinescu după dânsa, cu un copil?”. Dar e copilul meu, da!

Sacrificiile Emiliei Ghinescu pentru a avea trei copii

Ați avut așa o lună plină cum ar veni în luna martie, i-ați sărbătorit pe toți!

I-am sărbătorit pe toți, da. Pentru mine luna martie este una plină de cadouri, dar nu pentru mine, ci să ofer cadouri.
Începem cu 1 și 8 martie, dar mie mi-e drag să ofer cadouri. Copiii mei, cei 3 copii, sunt născuți primăvară, în luna martie. I-am programat așa pe toți să fie, sunt lunateci.
Odată un preot mi-a spus că atunci când se va căsători primul dintre ei, trebuie să îi dezleg pe ceilalți doi. Nu știu cum vine chestia asta, dar așa mi s-a spus.

Am văzut că la fiica cea mică, atunci când a împlinit 8 ani, ați scris că v-ați riscat viața pentru ea. Ce s-a întâmplat de fapt?

Am povestit despre lucrurile acestea. Nu aveam voie să fac decât un singur copil pentru că am o malformație la rinichi, destul de urâtă, din naștere, așa m-am născut. Când eram undeva în jurul vârstei de 16-17 ani, am avut o problemă cu rinichii și mi s-a spus atunci că dacă o să pot să fac un copil, să fiu fericită, să țin sarcina până la final.
Și am făcut băiatul, apoi am făcut fata. La fată, la cea de-a două fetiță am stat foarte mult în pat. Am luat și foarte multe kilograme, dar am stat mai mult la pat decât să cânt. Am cântat undeva până la vreo șase-șapte luni, cam așa.
Iar la Anastasia deja era mult prea mult. Făcusem deja două operații la rinichi, două intervenții realizate de către profesorul dr. Sinescu. Dânsul mi-a spus că nu mai am sub nicio formă voie să mai rămân niciodată însărcinată pentru că ar fi un risc mult prea mare pentru viața mea și pentru viața pruncului. Mi-a zis:  “Aveți deja doi copii, un băiat și o fată! Ce vă mai trebuie? Gata!”. Domnul doctor care mi-a urmărit sarcina, profesorul Rahimian,  unul dintre cei mai buni din țară și din Europa, mi-a spus atunci când am rămas însărcinată că din punctul de vedere al ginecologului și al medicului obstetrician, îmi dă voie să păstrez sarcina, dar din punct de vedere urologic, nu poate să intervină peste dr. Sinescu. M-a îndemnat să merg la dânsul și să cer aprobarea dânsului de a păstra sarcina, pentru a ne asigura că nu există niciun pericol.
Eu nu am vrut să mă duc la domnul doctor pentru că știam răspunsul dânsului și am mers următoarea dată și am spus că am fost și că dânsul mi-a dat voie să păstrez sarcina.
Am mințit așa un picuț, da. Am zis că dacă mi l-a dat Dumnezeu, da.
A fost o binecuvântare și vreau să vă spun că nimic nu este întâmplător pentru că eu, după ce am plecat din cabinetul domnului doctor, mi-aduc aminte că mă uităm către Lacul Herăstrău și am zis: “Doamne, dacă tot mi-ai dat sarcina asta și copilul ăsta, măcar să fie fată. Atât de mult îmi doream o fetiță și uite că fată a fost. A fost  încă un semn de la divinitate că eu trebuia să păstrez sarcina.
În sarcină, în schimb, am avut foarte mare grijă și nu mi-am suprasolicitat nici organismul și am încercat să mă îngraș, să iau în greutate cât mai puțin. Adică am mâncat, majoritatea meselor mele erau compuse din castraveți murați, castraveți simpli sau mere. Și am luat undeva la 4,3-4,5 kg, iar ea a avut 4,7 kg.
Deci chiar a fost o minune.

Și la naștere n-au fost probleme?

Am născut prin cezariană, pentru că nu s-a riscat domnul doctor să nasc normal, clar. Și sarcina trecută tot prin cezariană a fost.
Dar am condus, am cântat, am avut o activitate absolut normală. Deci uite că dacă vrea Dumnezeu, se poate. Și pentru mine copilul ăsta chiar este o minune.
Bine, toți trei copiii sunt minunile mele și îi iubesc pe toți la fel pentru că cei care sunt părinți știu că nu pot face diferența între copii.

În afară de sală și multă mișcare sunteți foarte atentă și la alimentație!

În general nu mănânc seara, dar prima masă a zilei este cea mai importantă.
Îmi încep dimineața cu un castravete murat și beau zeama de la castraveți.
Deci mănânc câteodată cât un borcan de castravete. Mă ajută foarte mult la digestie și mă ajută foarte mult, este un probiotic foarte bun. În general murăturile sunt foarte bune probiotice și mă ajută foarte mult. Și înainte de fiecare masă, la fel. Mănânc ori o murătură, ori varză murată, ori o legumă, oriceva. Adică nu mănânc mâncarea.
Întâi mănânc legumele și după aia mănânc partea de carne.
Și mă ajută foarte mult la digestie și îmi și umple stomacul în același timp. Adică foarte puțin mai mănânc după aia. În general mănânc puțin.
Cantitatea de mâncare pe care o am este una mică. Pentru că mănâncând mult, lărgeși stomacul.
Eu fac foarte mult sport. Foarte mult cardio, foarte mult sport.  Adică stau undeva la două ore în sală, antrenament de forță. Și cam 30 de minute de cardio. În fiecare dimineață. Ăsta este programul. Când am filmări sau evenimente, nu.

Se apropie Paștele, cum o să petreceți?

Niciodată de Paște și de Crăciun nu cânt. În prima zi de Paște nu cânt și în ziua de Crăciun. Este un principiu pe care l-am implementat bine și pe care îl păstrez de ani de zile. Pentru că eu cred că familia mea are prioritate în perioada asta de Sărbători. Și măcar atunci trebuie să stau cu ei. Șțiți cum este? Indiferent. Te duci și cânți 45 de minute dar asta înseamnă pregătire. Înseamnă drum. Îți ia cam toată ziua și atunci nu vreau să fac lucrurile acestea.
Iar după aceea voi cânta la spectacole. Am spectacole, încep evenimentele imediat după Paște dar și în perioada postului încă mai sunt niște botezuri, mai am de făcut și spectacole.

A fost o perioadă în care cântați foarte mult cu Nicu Paleru.

Și acum cânt cu Nicu, dar rar ne întâlnim amândoi.

E programul încărcat?

Da, el are evenimentele lui, eu am evenimentele mele. Și atunci când oamenii ne solicită pe amândoi, cântăm împreună. Nu avem niciun fel de problemă. Prietenia noastră s-a păstrat peste ani și sunt mândră și bucuroasă că a rămas. Adică nu suntem sub nicio formă certați. N-am fost niciodată certați și nici nu vreau să se întâmple lucrul acesta.

La capitolul cumpărături, preferați shoppingul online?

Nu, prefer mai bine să merg în magazin. Chiar dacă nu îmi place să probez, în general iau hainele neprobate. Și ce să vezi, cele care sunt neprobate vin întotdeauna cel mai bine, iar cele pe care le probez nu.
În general am un feeling, când îmi place ceva, merg într-un magazin și dacă îmi place ceva, iau produsul respectiv. Nu îmi plac cumpărăturile online pentru că, în general, atunci când am făcut cumpărăturile online, am avut surprize când a venit pachetul acasă și clar nu mi-a plăcut. Iar eu să stau, să dau înapoi, retur, mi-e foarte greu, imposibil.
În schimb, fata mea este campioană la cumpărături online. Cea mare este campioană. Deci nu există zi să nu vină curierul la noi la poartă.

Știu că am mai vorbit la un moment dat și cea mare parcă nu e pasionată de muzică, dar cea mică…

Cea mare dă anul acesta admiterea la Facultatea de Medicină în Bucureşti, la Carol Davila. Vrea să facă estetică.

Deci o să fiți norocoasă!

Da, a zis: “Mama, tu ai răbdare că dacă ai nevoie de ceva retușuri, te mai retușezi, dar în momentul în care o să devin medic. Norocul nostru este că și avem foarte mulți prieteni și foarte multe cunoștințe care activează în domeniul acesta și i-au promis că în momentul în care intră în facultate o să o ia cu ei în sala de operație și o să învețe să facă lucrurile. Pentru că una este să învețe altcineva practic, alta este să înveți doar teoretic. Și pentru noi acesta este un mare avantaj. Pentru că oamenii au clinici private, poate intra în sala de operație și măcar să vadă.
Doar dacă vede este foarte important.

Și cea micuță?

Cea micuță ea acum spune că vrea să devină pilot de avion. Dar nu vrea un pilot de avion de linie, ci dorește foarte mult să devină pilot de avion de vânătoare.
Adică ceva mai avansat. Și dacă ea își dorește lucrurile acestea, o susținem și suntem lângă ea. Eu cel puțin fac tot ce stă în puterile mele pentru a-și realiza visurile pe care le au ei.

Dar băiatul?

Băiatul lucrează în domeniul IT, el tocmai ce s-a angajat aici la Bucureșți și îi place tot ce înseamnă design pe IT și creare de site-uri, de content. Asta vrea să facă și asta face și eu i-am susținut. Cred că cea mai mare realizare a mea, pe lângă partea profesională, sunt copiii. Pentru că sunt niște copii buni, într-adevăr, copii care au reușit tot ce și-au propus, copii care au învățat, au înțeles că în viață nu trebuie să pleci de la premiza că sunt copilul lui cutare pentru a ajunge undeva, ci că ești tu pe cont propriu, că trebuie să-ți dezvolți propria ta identitate și propriul tău nume. Și nu trebuie să te care cineva în spate.
Eu asta consider. Și atunci ei au înțeles lucrul acesta, au înțeles că trebuie să se poarte absolut normal în societate când merg, că nu sunt cu nimic deosebit de ceilalți copii. Așa s-au purtat și în școală și în licee și pentru mine asta este o mândrie și e o bucurie că am reușit să-i învăț să fie așa.