EXCLUSIV | Raluca Bădulescu stă cu chirie și nu se grăbește să se mute + Când revine în televiziune: „Îmi este foarte dor”
Raluca Bădulescu locuiește cu chirie pentru că își redecorează casa de vreo…7 luni. Fashionista se simte bine în locuința temporară și a povestit, pentru CIAO.RO motivul real pentru care nu are niciun interes să grăbească lucrările. Potrivit convingerilor sale, banii sunt făcuți pentru haine, nu pentru canapele, dulapuri, oglinzi și alte astfel de obiecte utile într-un imobil.
Raluca Bădulescu nu este genul de proprietar care supervizează fiecare etapă a lucrărilor de redecorare și care petrece ore în șir alături de echipa angajată. Nu, preferă să își vadă de viață și de micile plăceri, până la finalizarea acestora. Nu îi convine investiția, pentru că o contabilizează în haine și pantofi, pasiunile ei, așa că treaba merge, dar în cu totul alt ritm.
Cât timp ți-a luat să te pregătești pentru acest eveniment?
De data asta să știi că nu am venit chiar așa aranjată cum mi-aș fi dorit, pentru că este un trafic în oraș de nu s-a pomenit și dacă m-aș fi dus acasă, m-aș fi întors, ar fi trebuit să ajung la 8.00 seara aici. Dar, în general, am nevoie de două ore, fără discuție, pentru că mă mișc așa mai în reluare. Îmi place să mă fardez în liniște, să mă gândesc în liniște cu ce mă îmbrac, chestii din astea.
Raluca Bădulescu: “Banii pe lumea asta sunt pentru hăinuțe”
Apropo de amenajări interioare, care a fost cea mai excentrică idee pe care ai pus-o în aplicare?
Nu sunt în stare să termin o redecorare a dressingului, a casei. Stau într-o parte, în chirie. A ieșit o discuție în online, că nimeni nu a înțeles ce am făcut acolo. Nu am făcut nimic, doar că redecorez, este un proces care durează. Pentru unii durează mai puțin, pentru cei care sunt pasionați. Pe mine nici nu mă pasionează, nu mă fierbe treaba asta. În general am și multe de făcut, vreau să mă și distrez, vreau să mă și plimb, nu am timp să stau acolo cu ales aia, făcut aia.
E adevărat că există o persoană care se ocupă de lucrurile astea, dar tot trebuie să mă duc eu și să zic vreau aia, deci o să dureze. Nu dețin Castelul Peleș că mă întreba cineva: “Cât decorezi la casa aia? Ce, ai Peleșul?” Nu, nu am Peleșul, e doar un apartament dintr-un bloc vechi, dar mă mișc încet și foarte încet. Deci în materie de redecorare, lucrul cel mai excentric pe care o să-l fac este dacă voi cheltui bani mulți, ceea ce nu vreau! Banii pe lumea asta sunt pentru hăinuțe, înțelegeți, nu vreau să cheltuiesc bani pe canapele, bani pe dulapuri din alea șmechere, care nu știu ce fac cu ușile, că nu ies cu ușile exterioare pe stradă! Nu mă îmbrac cu ușa, nu mă învelesc cu ușa, nu vreau! Sunt chinuită psihic! Și oglinzile costă o grămadă de bani.
Raluca Bădulescu: “Încetul cu încetul ca să mi se pară că e acceptabil”
Ce sumă ai alocat pentru reamenajări?
Nu am alocat nimic, de asta o fac și încet, ca să mi se pară că e suma mică. Pantofii din raft îmi vorbesc: nu face asta! Nu ne trăda! Eu mă trădez pe mine! Deci nu fac chestia asta, vă spun sincer: nu! Încetul cu încetul ca să mi se pară că e acceptabil. Peste un an mai vedem, până una alta stau în chirie.
Raluca Bădulescu își dorește să revină pe micul ecran
Când te vedem pe micul ecran? Ți-e dor?
Îmi este foarte dor. Știți că nu pot să dezvăluiesc lucrurile astea, în timp pregătesc surprize cu siguranță.
Deci te vedem din toamnă?
Nu mai concluziona, că nu știu ce să spun. Revenim cu surprize. Vă ador!
Foto: Instagram