EXCLUSIV | Oana Roman, dezvăluiri despre prietenia de peste 3 decenii cu Cătălin Botezatu: “Este lângă mine de fiecare dată când trec printr-un moment greu”+Situația limită din viața designerului

25 08. 2024, 22:00

Oana Roman îi este alături lui Cătălin Botezatu la toate show-urile de modă pe care acesta le organizează în Capitală. Pe lângă faptul că descoperă noile trenduri, prezența fiicei lui Petre Roman se datorează în primul rând în numele prieteniei de peste 3 decenii, care îi leagă. Vedeta a povestit pentru CIAO.RO, despre momentul în care s-au cunoscut și despre faptul că designerul îi este alături în clipele dificile, iar mesajele lui au un impact semnificativ pentru ea.  La rândul ei și Oana i-a fost alături inclusiv după perioada în care a fost încarcerat pe nedrept și mulți amici nu mai erau în preajma lui.

Oana Roman a vorbit în exclusivitate pentru CIAO.RO despre debutul unei prietenii care a rezistat probei timpului, dar și situațiilor limită din viețile lor. De fiecare dată, și unul și altul s-au bazat pe sprjinul celuilalt.

Oana Roman despre Cătălin Botezatu: “A fost primul moment în care am văzut un bărbat la fel de frumos ca tata”

Oana Roman l-a întâlnit pe Bote în perioada în care acesta era manechin și a frapat-o frumusețea lui chiar de la primul contact vizual. “Ne-am cunoscut imediat după revoluție, în vara anului 1990. M-am dus cu Loredana și cu Țeavă la Festivalul de la Mamaia și în deschiderea evenimentului era o prezentare a Zinei Dumitrescu. Și eu eram cu Loredana în sală la repetiții. Acolo se repeta pentru această prezentare. Pe scări era Cătălin, eu mă uit la Loredana, și îi spun: cine e băiatul ăsta? Zice că e un manechin.

Toată viața am crescut cu ideea faptului că cel mai frumos bărbat din lume e tata care și e, de altfel, foarte frumos. Și acela a fost primul moment în care am văzut un bărbat la fel de frumos ca tata și la care m-am uitat și am zis: uau! Acela a fost primul meu impact cu Cătălin, care era pe scenă”, ne-a spus fiica lui Petre Roman.

Ulterior, la finalul show-ului de modă s-au făcut prezentările, iar Oana și Cătălin au ajuns față în față. “După aceea evident că ne-am cunoscut și ne-am împrietenit și de atunci am rămas prieteni. Se fac 34 de ani”, a mai declarat, pentru CIAO.RO, fiica fostului premier.

Oana Roman: “A fost o situație limită a lui, în care el s-a bazat pe mine și pe foarte puțini oameni din jurul lui”

Oana Roman nu s-a îndepărtat de Cătălin nici în perioada post încarcerare a lui, atunci când multe persoane preferau să stea la distanță, creându-i o profundă dezamăgire.

“Cred că a fost o situație limită a lui, în care el s-a bazat pe mine și pe foarte puțini oameni din jurul lui. În momentul în care a ieșit de acolo, de unde a fost fără voia lui și fără vreo vină reală și nu-l mai băga nimeni în seamă. Și îmi aduc aminte că ne-am dus la un restaurant și s-a așezat la masă și nu s-a așezat nimeni lângă el. Și m-am așezat eu, surorile Vlasov și cred că mai era Dana Săvuică, nu mai țin minte exact. În rest nu s-a așezat nimeni cu el la masa atunci”, ne-a povestit Oana Roman despre momentul delicat în care Botezatu și-a dat seama de fapt care sunt adevărații prieteni.

La rândul lui, Cătălin este genul de persoană care își oferă necondiționat ajutorul oamenilor apropiați. Și cum din cercul lui de prieteni face parte fiica lui Petre Roman, iar conform mărturisirilor ei, creatorul de modă i-a fost și îi este alături în perioadele grele, chiar dacă nu din punct de vedere fizic.

“Cătălin este lângă mine de fiecare dată când trec printr-un moment greu, chiar dacă nu ne vedem fizic, mă sună, îmi scrie, pentru că știe că îmi place să citesc și că mesajele scrise pentru mine contează foarte mult, mai mult decât un telefon. Îmi scrie: “Sunt aici. Te îmbrățișez, sunt cu sufletul lângă tine. Orice ai nevoie, te rog, sună-mă” Și știu că el este acolo și asta este foarte important”, a precizat Oana Roman despre legătura creată în 1990 și care a fost consolidată de-a lungul celor peste 3 decenii de prietenie.

Foto: Instagram