EXCLUSIV | Mihai Onilă, despre postul de 40 de zile doar cu apă! Cum l-a ținut + Ce spune despre credință
Mihai Onilă a demonstrat cât de puternic este și și-a îndeplinit un vis! Timp de 40 de zile a ținut post negru doar cu apă și și-a demonstrat că se poate, urmându-și calea și credința. Iisus și Biblia l-au motivat, a reușit și este recunoscător dar au existat și zile mai grele, printre care și abstinența, despre care artistul și terapeutul a povestit în exclusivitate pentru Ciao.ro!
Mihai, cum te simți acum după cele 40 de zile de post doar cu apă?
Mă simt excelent, simt că am întinerit cu vreo câțiva ani.
Iisus Hristos este un adevărat model pentru tine, din Biblie, credința! Cât de mult te regăsești în ceea ce a fost și ce a prezis El?
Da, acesta a fost visul meu de la vârsta de 33 de ani, pe care după încă 20, adică la vârsta de 53 de ani, mi l-am îndeplinit, acela de a călca pe urmele lui Iisus Hristos și de a deveni liber în Spirit pentru că el a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața!”.
Mihai Onilă, despre postul de 40 de zile doar cu apă!
Cum ai reușit să reziști atât de mult fără mâncare și ce anume te-a motivat să mergi mai departe?
În primul rând, așa cum am spus dorința mea de a-l urma pe Iisus, dar, în același timp, eu sunt Terapeut de 15 ani și în tot acest timp am făcut foarte multe inițieri. Inițieri după care eram nevoit să țin posturi lungi între 7 și 21 de zile de post fără carne. Apoi am început cu câte o zi de post cu apă fără mâncare, numit post negru la creștini și apoi câte 3 zile. În 2014 am ținut un post cu apă de 13 zile în prima încercare a mea de a ține postul de 40 de zile.
Dar pentru că mergeam dintr-un oraș în altul cu trenul în fiecare zi, călătorind la cursuri și având mult de învățat, am renunțat. Am învățat însă în tot acest timp, din proprie experiență și din învățăturile de reprogramare și reechilibrare energetică a centrilor energetici ai omului, centri care în India se numesc Chakre, să rezist fără probleme la un post atât de lung fără mâncare.
Au fost perioade când m-a durut capul mai ales în primele zile de post
Ai revenit acum la normal? Te simți slăbit? Ai început să mănânci? Ce anume? Practic a câta zi este după postul doar cu apă?
Da, au fost perioade când m-a durut capul mai ales în primele zile de post, când am avut amețeli, dar prin respirație diafragmatică m-am reechilibrat, când a fost nevoie de un pahar de suc natural de portocale ca să primesc încă un bust de energie și să pot rezista pe mai departe și încă de vreo 2-3 ori când am consumat un mix din mai multe ceaiuri pentru a-mi calma mintea, iar, în afară de asta, am făcut sesiuni de reprogramare mentală în starea de teta, adică între somn și treaz și sesiuni de terapie cu hipnoză.
Am făcut foarte puțină mișcare în tot acest timp și multe meditații și rugăciuni, uneori până târziu în noapte și pot să spun, cu sinceritate, că am consumat o apă specială cu un PH de 7 și uneori de 9,5.
Mihai Onilă, despre postul de 40 de zile doar cu apă!
Ai slăbit destul de mult! Ești mulțumit de cum arăți acum?
Nu e rău că am slăbit 18 kg în 40 de zile dar îmi doresc să revin la masa musculară cel puțin la cea pe care o aveam înainte de post.
Practic, un om normal, dacă nu ar fi fost terapeut, ar fi rezistat atâta timp fără mâncare?
În cazul în care un om ar fi pregătit mental, fizic și energetic pentru un asemenea post, dar inclusiv cu apă cu PH de 7, eu cred că se poate. În special dacă alături de el are și un doctor sau un Terapeut care să îl susțină energetic în a-l echilibra în momentele de slăbiciune, cu certitudine acesta ar rezista fără probleme.
În tot acest timp la ce te-ai gândit, ai meditat? I-ai simțit prezența fetiței tale? Îți mai dă târcoale?
Nu! În tot acest timp m-am legat ca să spun așa, în mod energetic, mental și sufletește, la Creator.
Ești vindecat pe deplin din acest punct de vedere?
Da, consider că venirea și plecarea fetiței mele face parte din viață, ca orice alt eveniment prin care fiecare dintre noi trece sau va trece la un anume punct în viață.
Cum te-a ajutat Laura, soția ta, cu acest post? Dacă ai fi fost în pericol ea ar fi văzut asta prin tehnicile pe care le practică, nu?
Categoric da. Laura mi-a stat alături din momentul în care am hotărât să urmez acest post și ea, la rândul ei, s-a pregătit la fel ca mine, mental și sufletește, pentru că, trebuie să recunosc că avem o relație frumoasă și armonioasă iar 40 și ceva de zile fără sex totuși este un efort maxim pentru o femeie. Ea a fost cea care m-a monitorizat în tot acest timp, adică zilnic, îmi măsura greutatea, glicemia și tensiunea, mă ajuta să îmi filmez clipurile ca dovadă a faptului că am ținut cu strictețe postul de început și până la final.
Cum l-a ținut + Ce spune despre credință
Știu că nu ați făcut încă nunta la care visați! Urmează anul acesta?
Nu avem idee, noi de fapt nunta am făcut-o cumva în Belgia dar party-ul încă nu, vom vedea ce hotărâm dacă alegem să facem un party în țară sau un party tot ca anul trecut, noi doi, în Grecia sau în altă parte, undeva unde să ne simțit bine și să ne relaxăm.
Cum sărbătoriți voi dragostea în luna iubirii?
Încercând să recuperăm cele 40 de zile pierdute, logic, nu ?
Ce mai pregătești din punct de vedere profesional?
Din punct de vedere profesional eu și Laura vom continua să practicăm Terapiile pe care cu 4 ani în urmă le-am pornit împreună unindu-ne destinele și în viață dar și în a face terapii împreună și de acum înainte acasă, aici, în România.
Am crescut și m-am dezvoltat
Cât de mult crezi acum în calitățile tale de artist și ce îți dorești să faci din acest punct de vedere pe mai departe?
Am crescut și m-am dezvoltat dar m-am și născut ascultând muzică din burta mamei mele care a fost solistă de muzică populară și de petrecere. Și am studiat muzica de la 3 ani, încă studiez și mă perfectionez. Studioul meu de înregistrări funcționează, am elevi cărora le predau muzică cu succes, sunt împlinit în felul meu modest și nu îmi doresc niciodată să mă îmbogățesc ci să trăiesc decent.
Planurile mele de viitor includ sănătatea și binele românilor, nu iubesc ura, vrajba și neiubirea care există acum în lume în special logica reptiliană impusă dar iubesc oamenii, asta știu ca și fapt. Îmi doresc să auzim numai de bine.