EXCLUSIV | Ioana Maria Moldovan nu și-a dat fiul încă la școală! Micuțul repetă grupa mare la grădiniță: “Nu m-am simțit pregătită”
Ioana Maria Moldovan nu și-a dat fiul în vârstă de aproape 6 ani la școală, în clasa 0. Prezentatoarea Prima Tv a decis să-l mai lase un an să “copilărească”, astfel că Andrei Ioan repetă grupa mare la grădiniță.
Prezentă la petrecerea “Prima Fest 2023”, vedeta tv ne-a dezvăluit cum a luat această decizie, dar și cât de important este pentru ea să petreacă timp alături de fiul ei. Astfel am aflat și ce activități au împreună, dar și cum își face somnul de frumusețe împreună cu băiețelul.
De ce nu și-a înscris Ioana Maria Moldovan fiul la școală? „Andrei Ioan are 5 ani și 8 luni și repetă grupa mare, pentru că eu, îți spun foarte sincer, nu m-am simțit…”
Ioana, cum arată toamna pentru tine, ce noutăți ai?
Îmi place toamna, deși eu sunt născută vara. Mie îmi place primăvara și toamna. Îmi place să o admir cum își schimbă culorile și cum cad frunzele. Sunt încă un om romantic în 2023 și mă bucur de fiecare toamnă acum și prin ochii lui Andrei.
Profesional, pentru mine, toamna la Prima TV, înseamnă un jurnal mai lung, de o oră și jumătate, tot de luni până joi, dar începem la ora 22:00 și terminăm la ora 23:30. Un jurnal cu mai multe știri, evident, tot o sinteză a știrilor zilei, cu invitați cu care comentăm cele mai importante știri.
Și pe partea personală, cum arată toamna pentru tine?
Toamna se numără și bobocii, dar și întoarcerea la grădiniță. Andrei Ioan are 5 ani și 8 luni și repetă grupa mare, pentru că eu, îți spun foarte sincer, nu m-am simțit pregătită să intru în clasa zero. Si cred că nici el așa, cu toată inima. Da, ar fi trebuit să dea niște teste cum se întâmplă în sistemul nostru de învățământ. Ar fi trebuit să renunțăm puțin la joacă și lui încă îi place foarte mult să se joace. Și mă bucur.
Nu am vrut să iau acest an din copilăria lui. O să intre în clasa 0 la 6 ani și 8 luni, nu s-a întâmplat nimic. Așa că ne bucurăm și profităm în ultimul an, înainte de a intra pe băncile școlii.
„Uneori e și obositor, pentru că e un copil care vrea atenție non stop…”
Care sunt activitățile voastre preferate împreună?
Fiind singur la părinți și având norocul, pentru că spun “norocul”, de 2 părinți care au reușit să își împletească joburile în așa fel încât el să fie în permanență cu cineva, cu mine sau cu tatăl lui, neavând bone sau ajutor extra decât atunci când vine mama mea de la Târgu Mureș, îți spuneam că toate activitățile le facem împreună și el este mereu lângă noi.
“Hai să ne jucăm, hai să construim”, facem Lego în general. Uneori e și obositor, pentru că e un copil care vrea atenție non stop, e capricorn, pe 13 ianuarie, e foarte încăpățânat și îi place foarte mult să comunice. Vorbește foarte mult, poate să fie și o moștenire de familie, eu știu că din momentul în care a început să vorbească, i-am spus mereu “tare și clar dacă vrei să fii înțeles”.
Fiul Ioanei face înot și fotbal
Acum, uneori îi zic, dar “puțin mai încet că am înțeles”. Și el spune “păi nu mi–ai spus să spun tare și clar ca să mă înțelegi, m-ai înțeles?”. “Da, mama, am înțeles”.
Cam așa e toamna noastră. Cu foarte mult ieșit afară, profităm că încă e vreme bună. După grădiniță, merge afară cu tatăl lui, fotbal, face înot la Steaua, engleză, încercăm așa să diversificăm, nu foarte mult, dar să petreacă cât mai mult timp în natură.
Ioana, cum te întreții? Ce secrete ai? Ce poți dezvălui cititoarelor noastre?
Nu ești prima care mă întreabă. Probabil că a fost și mama natură darnică cu mine, nu prea mai am timp pentru mine pe cât mi-aș dori eu să fac, dar doctorul Rusu, care este dermatolog de meserie și care îmi știe pielea de vreo 20 de ani, adică știe cam ce se întâmplă, pentru că e un machiaj profesionist de 4 ori pe săptămână, și atunci când mai țin locul colegilor și în weekend pe jurnale de multe ori, e 7 din 7…
Ioana Maria Moldovan: „Folosesc o cremă simplă cu gălbenele, nu e foarte scumpă”
E un machiaj cu foarte multă pudră, e un machiaj de televizor ca să spun așa și încerc să ajung la clinică să fac fel de fel de tratamente non invazive, fel de fel de crème. Dar, atenție, nu foarte scumpe, pentru că și cu bani puțini poți să te întreții, totul e să ai timp și să și să vrei. Folosesc o cremă simplă cu gălbenele, nu e foarte scumpă, un demachiant foarte ușor și da, într-adevăr fac acele ședințe cu lumină albastră, cu lumină roșie pentru ten, un fel de radiofrecvență.
Dar deocamdată nu intervenții chirurgicale, nu spun “nu” intervențiilor chirurgicale, dar mă simt bine în pielea mea și cred că tot ce e natural e frumos, chiar și ridurile. Sunt până la urmă riduri de expresie, fac parte din viață încet, dar sigur. Mă apropii de 42 de ani, așa că viața merge mai departe.
Ioana își face somnul de frumusețe alături de fiul ei
Somnul e are un rol foarte important. Tu reușești să dormi cele 8 ore pe noapte?
Până la Andrei aveam somnul de frumusețe. A apărut Andrei, am continuat să fac somnul de frumusețe alături de el. Acum, de când merge la grădi și de când a mai crescut, mai trișează cu somnul nostru de frumusețe, dar îmi lipsește somnul foarte mult. Eu sunt un om care iubește să doarmă, pentru că îmi reîncarc astfel bateriile.
Mă relaxez și pornesc, de exemplu, înainte de Jurnal, dacă sunt foarte obosită, pentru că sunt trezită de la 7 dimineața, când îl trezesc Andrei să mergem la grădi și mă mai pun la somn la 2 dimineața. Deci dorm cam 5 ore pe noapte, de luni până joi, cum prind un pic de timp liber, chit că stau și închid ochii pentru mine și un sfert de oră e foarte important. Parcă sunt nouă. Din păcate, nu mai am timp de somnul ăla înainte de…
Ce face Ioana Maria Moldovan înainte de jurnal și ce o întreabă fiul ei?
Înainte de jurnal numai prinzi 5 – 10 minute de somn?
Acasă, până plec la muncă. Eu în general, la ora 18:00 sunt la muncă, dar până ajung la muncă… o jumătate de oră, e suficient acolo într-un fotoliu. Andrei îmi spune, “mama ce faci?”. Eu îi spun “Mă gândesc. Stau cu ochii închiși, da, mă gândesc”.
Mă gândesc la o lume mai bună, pentru că, din păcate, suntem din ce în ce mai răi, mai invidioși și nu știu unde alergăm.
Foto: Arhivă personală/ Instagram Ioana Maria Moldovan