EXCLUSIV I Vlad Gherman, cerinţele pe care le-a avut de la soţie, imediat după nuntă! I-a dat termen: 4 ani! Cum a reacţionat Oana Gherman: „Să vedem cum merge…”

18 07. 2024, 18:00

Vlad Gherman și Oana Moșeranu au devenit oficial o familie în primăvară, când au semnat actele la Starea Civilă, iar la începutul lunii iunie au avut cununia religioasă și o petrecere de nuntă de poveste. Cei doi actori își vor consuma luna de miere abia la iarnă, până atunci fiind angrenați în diverse proiecte. Protagoniștii au în plan mărirea familiei, dar vor un timp să se bucure de libertatea în doi. În interviul exclusiv acordat pentru CIAO.RO , Vlad Gherman ne-a mărturist că marea lui dorință este să aibă 2 copii până la 36 de ani.

Vlad Gherman și Oana Moșneagu au trăit o perioadă extrem de încărcată, având în vedere că au ales să își celebreze povestea de dragoste prin 2 evenimente făcute la un interval mic de timp: în aprilie cununia civilă, iar două luni mai târziu nunta propriu zisă.  De comun acord au stabilit să se bucure de câteva luni bune de libertatea în doi, fără program, fără responsabilități.

Oana Gherman: “Ne luăm puțin timp pentru noi, înainte să ne asumăm răspunderea și responsabilitatea unui alt suflet”

Prin urmare,  planul de a-și mări familia este în colimator, dar nu în acest an. “Un proiect personal în miniatură” cum spune Oana sau “un Ghermănel” cum îl numește Vlad necesită timp.

“Nu ne grăbim, mai ales că abia am terminat cu nunta și ne dorim clar, în primul rând, să ne relaxăm un pic, pentru că am fost foarte stresați în perioada asta.  Noi încă nu am realizat că nunta s-a terminat”, ne-a spus Vlad Gherman.

“Cumva încă suntem sub energia aia și sub agitația aia în care am intrat înainte de nuntă și în timpul pregătirilor. Dar foarte pe scurt răspunsul cam ăsta e: ne luăm puțin timp pentru noi, cel puțin anul ăsta, pentru că am avut o perioadă foarte agitată, foarte plină și înainte să ne asumăm răspunderea și responsabilitatea psihologic, psihic a unui alt suflet, vrem să ne mai bucurăm puțin de libertatea asta pe care o presupune relația noastră acum”, a declarat, pentru CIAO.RO, doamna Gherman.

Vlad Gherman i-a dat termen Oanei: “Până la 36 de ani vreau să am 2 copii”

Niciun dintre ei nu pune presiune asupra celuilalt legat de urmași, însă Vlad și-a expus direct dorința, dându-i termen proaspătei sale soții. Mai exact, în următorii 4 ani sunt așteptați doi urmași în familie, iar el va experimenta, pentru prima dată, în viața reală rolul de tată.

“Eu oricum i-am spus Oanei că până la 36 de ani vreau să am 2 copii. Am 32 aproape, practic în 4 ani ar trebui să fie 2”, a declarat, pentru CIAO.RO, Vlad Gherman. Estimarea pare ok, astfel încât Oana să nu este presată să renunțe la vreun proiect important pentru a se dedica vieții de mamă.

“Termen rezonabil, da, să vedem cum merge linia de producție, știi vorba aia, adică ușor, ușor, dacă ne descurcăm”, a fost replica ei. Ar fi o variantă și să devină părinți de gemeni, însă ar prefera ca urmașii să vină pe rând pentru a se putea adapta din mers la noile responsabilități. “Da, doi dintr-o lovitură să umblu pe aici…Da, și eu mi-aș dori, nu e departe de ce-mi doresc eu ceea ce spune el și evident că nu vreau să fac (n.r. copii)  la 50 de ani, dar vedem. Stai să vină primul, să vedem cum e, câtă viață mai avem, cât de obosiți suntem, ușor așa, cătinel, totuși”, a concluzionat soția lui Vlad Gherman. Având în vedere că luna de miere e în plan pentru la iarnă, nu ar fi exclus ca ei să înceapă anul 2025 cu o reorganizare de plan.

Foto: Instagram