EXCLUSIV Fuego: „Hai să facem Rai din România asta frumoasă! Altfel ar decurge lucrurile în toate domeniile și în toate profesiile!”
Fuego este unul dintre cei mai apreciați artiști din România. Este genul de interpret care, înainte de pandemie, umplea săli de spectacole fără să facă eforturi.
Muzica de suflet pe care o cântă ajunge direct la inimile românilor de peste tot. Literă de lege în parcursul lui profesional i-au fost învățăturile pe care le-a primit de la mama lui. „Mama îmi spunea întotdeauna: „Cipri (familia așa îmi spune), când o să ajungi departe și o să te uiți în urma ta, să nu-ți fie rușine de ce ai făcut în profesia ta, să fii demn. Tot timpul sunt cu gândul la aceasta replică – să fii demn!”.
Acestea sunt sfaturile pe care le-a purtat artistul în gând și în inimă și la spectacolul „Marea Unire ZU 2020”, cel mai mare concert din pandemie organizat de Radio ZU, unde Fuego a cântat în duet cu Lidia Buble una dintre cele mai frumoase piese românești din toate timpurile.
„Hai să facem Rai din România asta frumoasă! Altfel ar decurge lucrurile în toate domeniile și în toate profesiile!”, este îndemnul artistului de ziua națională a României.
„Mi se pare că ne-am înrăit foarte mult, mi se pare că ne dușmanim prea des, mi se pare că suntem altfel după pandemia asta. Am colegi care îmi spuneau că vom fi mai uniți, mai generoși după perioada asta. Din contră, mi se pare că suntem mai dezbinați ca niciodată. Totul este o dezbinare, suntem îndepărtați unii de alții, am ajuns să trăim vremuri critice. Mi-aș dori să învățăm mai multe lucruri din chestia asta. Țara asta are valori, are români frumoși. Vreau să vă transmit tuturor sărbători fericite, la mulți ani de Ziua Națională. Aici, la Marea Unire ZU, și eu și Lidia, și toți colegii mei, n-am făcut decât să aducem un zâmbet pe chipul tuturor românilor!”, a mai spus artistul.
Momentul emoționant pregătit de cei doi artiști va fi difuzat pe 1 decembrie, imediat după show-ul „Chefi la cuțite”, pe toate platformele Radio ZU (onair, online pe radiozu.ro, și pe pagina de facebook) și pe Antena 1.
The Motans, Vlăduța Lupău, Alina Eremia, Spike, Andia, Azur, Tudor Gheorghe, Nicole Cherry, Lidia Buble, Veta Biriș, Fuego, Raluka și Proiectul Balkanic, Speak și Ștefania, Eric Dobriceanu, Proconsul, Alexandra Stan, Pindu, Mira, Connect-R, Nico, Puya, JO, Ana Baniciu, Florian Rus, Pepe, Mario Fresh, Liviu Teodorescu, Cornel Ilie și Alexandra Stan sunt artiștii care au acceptat să fie parte din această a 10-a ediție „Marea Unire ZU”. Felul în care au reușit ei să exprime muzical emoția evenimentului – uninând muzica veche cu muzica nouă – va putea fi urmărit pe 30 noiembrie și 1 decembrie, pe toate platformele Radio ZU, dar și pe Antena 1, după emisiunea „Chefi la cuțite”.