EXCLUSIV | Dorian Boguță, despre filmările de la „Încă două lozuri”: ”Mi s-a făcut greață când am realizat că voi mânca acolo”
Dorian Boguță, despre filmările de la „Încă două lozuri”! Una dintre secvențele filmate nu o poate uita, asta pentru că i s-a făcut rău de la miros. Actorul a filmat la o groapă de gunoi.
Dorian Boguță a filmat la groapa de gunoi pentru „Încă două lozuri”
Dragoș Bucur, Dorian Boguță și Alexandru Papadopol sunt cei trei actori principali ai producției românești „Încă două lozuri”, regizată de Paul Negoescu și care a intrat în cinematografe în urmă cu o săptămână. Comedia urmărește întâmplările celor trei prieteni deciși să se îmbogățească prin orice metodă, dar care dau nas în nas cu multe provocări.
Dorian Boguță ne-a declarat, în exclusivitate pentru Ciao.ro, despre cum au decurs filmările pentru producție. Acesta nu a putut uita despre una dintre cele mai dificile zile pe set – cea în care au filmat la o groapă de gunoi.
„Mi s-a făcut greață când am realizat că voi mânca acolo. Mi-am pus mască si mănuși”
”Da, o groapă de groapă. Foarte reală. În primele clipe când am ajuns, m-am îngrozit la gândul că voi petrece acolo 12 ore. Mi s-a făcut greață când am realizat că voi mânca acolo. Mi-am pus mască si mănuși. După câteva ore, am renunțat la ele. Apoi am mâncat și parcă nu a fost nimic grav. Iar la finalul zilei, într-o secvență trebuia să iau ceva de jos și să duc la gură. Am făcut asta de 6-7 ori fără nicio problemă”, declară Dorian.
Totodată, actorul ne-a povestit și cum a fost relația cu ceilalți actori din film: ”Pe Ilona o știu din filmele mele ca regizor și are șanse să joace și în următorul. Așa că e clar, colaborarea e mai mult decât fructuoasă. E una din cele mai talentate actrițe din România și am doar de învățat de la ea.
Pe Eduard îl știu din 2008 când am jucat împreună într-un film tare fain, ”Caravana Cinematografică”. El pe atunci era student și îmi aduc aminte că transmitea multă abnegație și efort la muncă. Acum e actor în toată regula și cu acea carismă specială. La Bobo am fost surprins mult de nuanțele actoricești pe care le are, plus o relaxare care de fapt e un har de sus”, mai spune acesta.
Care sunt peripețiile celor trei personaje și care este deznodământul dorinței lor de îmbogățire, putem afla la cinematograf în filmul ”Încă două lozuri”.
Foto: PR