EXCLUSIV | Cum se simte Augustin Viziru la 3 luni de la operația de hernie de disc: “Nu ne lamentăm că avem dureri, îi dăm înainte cu tupeu”. Actorul joacă în serialul “Tătuțu’” de la Pro TV
După o pauză de 3 ani pe micul ecran, Augustin Viziru revine la Pro TV în serialul “Tătuțu’”. Actorul a povestit pentru CIAO.RO, ce schimbări a făcut pentru Ciroză, personajul negativ pe care îl interpretează, dar și cum se descurcă la filmări, având în vedere că, în urmă cu 3 luni, a ajuns la cuțit. A trecut printr-o operație de hernie de disc, intervenție care a fost obligatorie din cauza durerilor cumplite pe care le avea.
Augustin Viziru a fost prezent la evenimentul de lansare a grilei de toamnă de la Pro TV, actorul făcând parte din distribuția serialului “Tătuțu’”, care prezintă cum se clădea Clanul în urmă cu două decenii.
Augustin Viziru: “Ne-am hotărât să ieșim la treabă că s-a făcut fata mare și poate să mai stea și fără mine acum un pic”
Unul dintre personajele cheie din desfășurarea acțiunii din producția „Tătuțu'” este Ciroză, interpretat de fratele lui Lucian Viziru. Acesta a mai jucat în serialul „Vlad”, în urmă cu 3 ani un personaj negativ. “Ne-am hotărât să ieșim la treabă că s-a făcut fata mare și poate să mai stea și fără mine acum un pic, nu mult, că mi-a zis să nu stau mult. Să stau un pic și să vin repede. Mă bucur foarte mult că sunt dorit, lumea vrea să lucreze cu mine și, în același timp, este și o responsabilitate pentru mine. Trebuie să demonstrez de ce sunt în poziția asta și aștept cu nerăbdare să vedem ce ne rezervă viitorul”, ne-a spus Augustin Viziru.
Augustin Viziru: “Cea mai supărată pe barba mea e fii-mea. Nu mă lasă să o pup că o înțeapă barba”
Și de această dată, el a primit tot un personaj negativ, dar ofertant. Pentru a intra cât mai bine în pielea acestuia, actorul a făcut și o schimbare de look, care nu e deloc pe planul fiicei sale, Maria. “Ca și în viață, la mine nu există provocări, există situații. Eu iau viața zi cu zi, pas cu pas, nu stau să-mi fac planuri. Ce îmi oferă rolul acesta cu siguranță o să duc la bun sfârșit și nu cred că voi avea probleme.
Împreună cu Anghel am stabilit de comun acord să revenim la o schimbare drastică: să mă rad în cap și să-mi las barbă, ceea ce nu am avut niciodată. Cea mai supărată pe barba mea e fii-mea. Nu mă lasă să o pup că o înțeapă barba și sufăr foarte tare din motivul ăsta. Nu glumesc, chiar sufăr, dar nu mă lasă efectiv deloc să o pup și nu știu cum să fac, dar asta-i meseria!”, a declarat, pentru CIAO.RO, Augustin Viziru.
Actorul a suferit, în urmă cu 3 luni, o operație de hernie de disc și se află în perioada de recuperare. Practic, la indicațiile medicului, a fost nevoit să renunțe la hobby-urile lui legate de activități fizice și distracție.
“Din păcate, în perioada asta nu prea pot să mai fac nimic pentru sufletul meu. Mai ales acum sunt într-o perioadă de convalescență, că m-am operat acum 3 luni de hernie de disc și încă 6 luni de acum încolo nu mai am voie să fac sport, ceea ce începusem să fac intens. M-a dat un pic înapoi, nu mai am hobby-uri să mă mai duc la biliard, de exemplu, nu am voie.
La tenis nu am voie, fotbal nu am voie, înot nu am voie, dușuri reci nu am voie. Deci cam tot ce începusem să-mi fac ca un ritm de viață, nu prea am voie în perioada asta, dar trece, toate trec”, a spus, pentru CIAO.RO, Augustin Viziru.
Augustin Viziru: “Având în vedere că după operație eu nu mă simt tocmai excelent, cred că va dura puțin mai mult recuperarea”
Actorul nu este în cea mai bună formă fizică, dar, profesionist de fel, nu lasă ca nimic să trădeze acest lucru pe platourile de filmare. Și-a luat în serios rolul și se străduiește să dea cel mai bun randament la fiecare secvență, chiar dacă resimte din plin efortul depus.
“Având în vedere că după operație eu nu mă simt tocmai excelent, cred că va dura puțin mai mult recuperarea. Problema este că avem și multe secvențe de bătaie, avem multe secvențe de alergări, avem multe secvențe unde sunt solicitat cu spatele și cât ține, ține. Acum să sperăm că nu facem nimic mai grav. Nu ne dăm înapoi, nu ne lamentăm că avem dureri, îi dăm înainte cu tupeu”, a povestit, pentru CIAO.RO, Augustin Viziru.
Augustin Viziru: „M-am dus la trei medici și toți trei au spus același lucru: cuțit! Și m-am operat!”
Actorul a fost sabotat de problemele de sănătate și nu a avut alternativă în rezolvarea lor decât să ajungă pe masa de operație, ceea ce s-a și întâmplat. “Știam de proiectul acesta. De ceva vreme tot vorbeam despre acest proiect, dar nu știam exact când va începe și situația a fost de așa natură, încât eu am făcut o criză foarte urâtă în care în 5 zile cred că am dormit 7 ore legate. Am avut niște dureri foarte mari și am ajuns pe la urgențe, nu trecea cu nimic. M-am dus la trei medici și toți trei au spus același lucru: cuțit! Și m-am operat!”, ne-a spus el despre calvarul prin care a trecut.
Foto: PR/ Instagram