EXCLUSIV | Cristina Spătar trage din greu la sală! Regina R&B-ului vrea să fie țiplă vara asta! Cât de bine se înțelege cu soțul milionar: „Totul merge de la foarte bine în sus!”
Cristina Spătar arată la 51 de ani mai bine ca la 30! Chiar dacă este în cea mai bună formă fizică de până acum, cântăreața își dorește să mai slăbească cel puțin 5 kilograme pentru că își dorește să arate cel mai bine vara asta!
Soție de milionar, Cristina Spătar are acasă multe rochii din colecțiile realizate și croite de ea de pe vreme când avea atelierul de croitorie. Recent, artista a purtat o rochie lungă, albastră, model sirenă, cu spatele gol, și a atras toate privirile. Cristina Spătar ne-a mărturisit pentru Ciao.ro că e pusă pe treabă.
„Mi-am făcut acasă o mică sală de sport în mansardă și cât alerg pe bandă ca să mai ard din calorii mă mai uit și la filmele preferate. Mă chinui să slăbesc, fac sport și acasă dar merg și la sală și la tot felul de tratamente și proceduri corporale. În ultima perioadă nu mai reușesc să mai dau jos nimic.
Cristina Spătar trage din greu la sală!
Odată cu înaintarea în vârstă e din ce în ce mai greu și trebuie să apelăm la serviciile unui nutriționist. Când mai ajung seara acasă, mă duc repede și eu la frigider. Câteodată nu pot să mă abțin. Vreau să mai slăbesc neapărat 5 kilograme, vine vara acum, trebuie să arătăm bine!
Acum am 62 de kilograme dar cel mai bine mă simt la 55-56 de kilograme. Sunt cu analizele la zi însă trebuie să scot glutenul și lactoza din alimentație!”, ne-a mărturisit artista care pregătește multe surprize muzicale.
Cristina Spătar a lansat recent piesa MonaLisa care se bucură de succes și stă destul de mult în studioul de înregistrări atunci când nu este plecată la concerte. Agenda artistei arată foarte bine iar programul ei este din ce în ce mai încărcat.
Regina R&B-ului vrea să fie țiplă vara asta!
„‚Am treabă multă cu muzica, mă concentrez pe asta acum, am lansat piesa nouă, MonaLisa, sper că vă place și o să vă mai încânt cu noutăți muzicale. Mergem și la evenimente și concerte. În paralel cu muzica am și câteva proiecte în zona de imobiliare. Stați aproape! O să avem căsuțe la închiriat, apartamente, vreau să-mi fac și un mic restaurant în spațiile pe care le am pentru că în zona unde locuiesc eu nu sunt multe servicii de acest gen și chiar cochetez cu această idee!”, a mai dat din casă vedeta care se ocupă îndeaproape și de cei doi copii ai ei, Albert și Aida.
Cristinei Spătar îi merge bine și pe plan personal, anul acesta în luna iunie ea urmează să sărbătorească un an de la nuntă cu omul de afaceri milionar Vicențiu Mocanu.
„Totul e foarte bine, foarte drăguț, foarte frumos. Mă susține, îl susțin, avem nevoie unul de celălalt, totul merge de la foarte bine în sus!”, ne-a mai povestit artista care își susține soțul și în campania politică pentru că acesta candidează la funcția de primar în Râmnicu Vâlcea.