EXCLUSIV | Ce talente are nepotul lui Florin Călinescu la doar 6 ani? Petru Călinescu, dezvăluiri din viața de familie: „A luat de la noi toți câte ceva”

08 09. 2024, 13:59

Petru Călinescu a făcut pian din copilărie, muzica fiind pentru el un hobby, pe care, ulterior, l-a completat cu actoria, cu care a fost familiarizat de mic datorită părinților săi. Fiul lui Florin Călinescu a fost prezent la avanpremiera filmului “Ca fetele”, peliculă pentru care a compus 2 piese: “Mai sus” (inclusă pe genericul de final) și “Eu și muzica”. În interviul exclusiv acordat pentru CIAO.RO, Petru Călinescu ne-a vorbit despre inedita colaborare, activitatea lui din muzică și teatru, dar și despre familie, dezvăluindu-ne aspecte din relația cu celebrul său tată, dar și din relația bunic – nepot.

Fiul lui Florin Călinescu este primul român care a studiat și a absolvit Institutul „The Liverpool Institute for Performing Arts”, fondat de Sir Paul McCartney, în Marea Britanie. A debutat mai târziu în actorie, dorindu-și să se impună în domeniu prin munca sa și nu a numelui de familie.

Petru Călinescu: “E o provocare interesantă ca și compozitor”

Suntem la avanpremiera filmului Ca fetele”. Știu că ai compus 2 piese pentru această peliculă. Ce poți să ne spui despre această colaborare?

A fost o colaborare minunată și inedită cu bunul meu prieten Vlad. Noi am compus piese înainte să se realizeze filmul, pentru că aveau nevoie de ele pentru filmare. Nu vreau să dau prea multe detalii, dar una din piese e folosită chiar în acțiunea filmului și atunci aveau nevoie de piese și noi am lucrat după un brief destul de sumar, dar e o provocare interesantă ca și compozitor.

Ești și actor, ai fost ofertat să și joci?

Poate pe viitor, cine știe. Chiar acum am început repetițiile la un musical “Cocoșatul de la Notre Dame”, o să avem premiera la început de decembrie.

Petru Călinescu: “Poate că nu e o întâmplare că acum fac și eu asta”

Ce sfaturi ai primit de la tatăl tău la început de drum, pentru că l-ai urmat în carieră.

Trebuie disciplină, eu am și viață de familie și muzică și teatru. Dacă ești disciplinat le poți face pe toate, iar tatăl meu mă încurajează mereu cu câte un sfat oricând am nevoie.

Dar la început s-a opus vreunul dintre părinți să le calci pe urme?

Au fost sinceri cu mine, nu m-au împins niciodată nici să fac asta, nici să nu fac asta. Dar mi-au spus foarte sincer și am observat eu in the best seat in the house ce înseamnă meseria asta: cu bune, cu rele. Poate că nu e o întâmplare că acum fac și eu asta.

Petru Călinescu: “Am dorit să ajung la un punct în care să mă afirm pe propriile puteri”

Care a fost momentul când ți-ai dat seama că asta vrei să faci?

A fost în liceu. Am început cu muzica prima dată. Am făcut pian de mic, dar după ce mi s-a schimbat vocea, mi-am dat seama că pot să și cânt. Actoria a venit ulterior, am intrat în trupa de teatru a liceului și de acolo s-au legat. Și s-au împletit foarte frumos în musical, ceea ce îmi place cel mai mult. E și actorie și muzică.

Faptul că porți numele Călinescu ți-a deschis anumite uși mai ușor sau dimpotrivă: ai fost mereu evaluat că ești fiul lui Florin și întotdeauna au fost așteptări mai mari de la tine?

Aș putea spune în egală măsură că și da și nu. M-am ferit și nici nu am fost crescut în sensul să mă folosesc de asta ca principala mea carte de vizită. Și poate de asta am și debutat puțin mai târziu, mai ales în actorie, pentru că am dorit să ajung la un punct în care să mă afirm pe propriile puteri ca să zic așa.

 Ai făcut studiile în Anglia. Cum ai ales să studiezi acolo? Te-a sfătuit cineva?

Da, la The Liverpool Institute For Performing Arts, fondat de Sir Paul McCartney. Am fost primul student din România din istoria institutului și sper să fie cât mai mulți.

Taică-miu m-a sfătuit. Mi-a zis că m-a văzut că voiam să mă duc să studiez pe linia asta și mi-a zis: “hai, aplică la The Best Institute în Europa” și am avut norocul să fiu acceptat.

Petru Călinescu: “Se spune că anumite trăsături de caracter sar o generație: nepotul seamănă lei cu bunicul”

Cum este Florin Călinescu în calitate de bunic?

Se spune că anumite trăsături de caracter sar o generație, nepotul seamănă lei cu bunicul, deci se înțeleg de minune din toate punctele de vedere.

Câți ani are Dominic?

Tocmai a făcut 6 ani. Este în clasa zero, a avut prima zi de școală.

Cum împaci viața profesională cu cea de familie? Unde simți că lași mai mult de la tine?

E nevoie de disciplină și de înțelegere. Eu sunt profesionist în ceea ce fac și nu am nevoie de foarte mult timp de repetiții. Mă duc pregătit, îmi fac treaba, am terminat-o și mă întorc imediat la familie.

Petru Călinescu: “Ne bucurăm să fim în familie de 3 momentan”

Cine vă ajută la creșterea copilului? Dominic a solicitat vreun frățior sau vreo surioară? Aveți în plan?

El a solicitat, da, dar deocamdată nu avem în plan. Ne bucurăm să fim în familie de 3 momentan. Bunicii ne ajută de câte ori se poate și ne bucurăm de fiecare dată când ne pot fi alături.

Ți-ai dori ca Dominic să ducă ștafeta mai departe, să fie a treia generație de actor în familie?

M-aș bucura dacă s-ar întâmpla, dar, precum tatăl meu, nu o să-l forțez niciodată să facă nimic. Are anumite începuturi de talent, dar e treaba lui dacă o să-i placă. O să vadă la mine, la bunică-su și va fi decizia lui. Eu o să-l susțin.

Petru Călinescu despre fiul său: “Are ureche muzicală, are simțul comediei. A luat de la noi toți câte ceva”

Ce talente are până acum? Ce ai remarcat?

Este foarte sportiv. E foarte puternic. Are ureche muzicală, are simțul comediei, le are pe toate. A luat de la noi toți câte ceva. Să vedem ce va fi.

Merge cu tine sau cu bunicul la repetiții la teatru?

Încă nu. E prea micuț și un pic năzdrăvan încă, dar cât de curând se va putea și abia așteptăm.

Unde te vedem în toamna asta?

Mă puteți vedea pe 31 octombrie, la Sala Radio, alături de Big Bandul Radio și de New Vegas Show, de colegul meu Maximilian Muntean. Ne puteți vedea peste tot cu New Vegas: de la ceainării la restaurante, la Sala Radio, cu orchestră, cu cvartet și mă puteți vedea în musicalul “Cocoșatul de la Notre Dame” din decembrie încolo în toată țara, la Opera Comică pentru Copii musicalul “Heidi” și mai pregătim niște proiecte surpriză despre care o să vă povestesc la momentul potrivit.

Foto: Instagram