EXCLUSIV | Ce reprezintă ultimele două tatuaje ale soției lui Dani Oțil. Gabriela Prisăcariu: “Unul este pe mână și celălalt este mai ascuns”

04 11. 2024, 11:55

Gabriela Prisăcariu Oțil nu poate trece neobservată.  Soția prezentatorului TV se face remarcată cu fiecare apariție datorită dimensiunilor de invidiat, puse în evidență prin intermediul unor piese vestimentare bine alese. Recent, pe brațul modelului a apărut un tatuaj, care are legătură cu cea mai importantă persoană din viața ei și a lui Dani Oțil. În exclusivitate pentru CIAO.RO, doamna Oțil ne-a spus ce semnificație au ultimele două inscripții de pe trupul ei, de ce nu este tentată să joace în seriale sau filme, dar și cum reușește să își păstreze silueta trasă prin inel.

Gabriela Prisăcariu Oțil este model și a reușit să își păstreze dimensiunile și după ce a devenit mamă, semn că pe lângă moștenirea genetică, vedeta este atentă la alimentație și la sport.

Gabriela Prisăcariu Oțil: “Am două tatuaje noi. Unul este pe mână, scrie „Tiago” și celălalt este mai ascuns, este inițiala lui Dani”

Recent, la un eveniment monden, soția lui Dani Oțil și-a etalat unul dintre tatuaje. În semn de iubire printre soț și pentru copilul lor, vedeta a optat pentru tatuaje care au legătură cu ei.

Am două tatuaje noi. Unul este pe mână, scrie Tiago și celălalt este mai ascuns, este inițiala lui Dani. Aveam deja un tatuaj  care reprezintă ceva pentru mine și bineînțeles că voiam să am și toate evenimentele importante din viața mea și atunci de asta am scris numele lui Tiago și inițiala lui Dani”, a spus, pentru CIAO.RO, Gabriela Prisăcariu Oțil.

Vedeta a adăugat inițiala soțului sub un alt tatuaj Always&Forever (Întotdeauna & Pentru totdeauna), fiind un mesaj de dragoste pentru tatăl copilului ei. Gabriela și Dani Oțil sunt căsătoriți de 3 ani și jumătate, iar vara lui 2023 au făcut și cununia religioasă.  S-au cunoscut în redacția Antenei 1, ea era în rochie de mireasă la ora 11.00, iar el terminase emisiunea. Între cei doi este o diferență de vârstă de 12 ani, care nu constituie un impediment, ei formând una dintre cele mai îndrăgite familii din showbiz.

Gabriela Prisăcariu Oțil: “Îmi place să-mi știu măsura și să nu mă bag în lucruri pe care nu le pot duce, doar de dragul de a apărea”

Chiar dacă este în lumina reflectoarelor din adolescență, de când a intrat în lumea modellingului, soția lui Dani Oțil nu este tentată de apariții în seriale TV sau filme. Ea preferă să își onoreze contractele pe care le are în derulare, fără să aspire la o carietă în lumea filmului, chiar dacă fizicul și notorietatea de care se bucură ar fi un bonus.

“Nu mă consider o actriță bună și nu cred că aș fi potrivită pentru un asemenea proiect. Iar mie îmi place să-mi știu măsura și să nu mă bag în lucruri pe care nu le pot duce, doar de dragul de a apărea sau de a fi acolo. Nu cred că m-aș simți confortabil”, ne-a spus Gabriela Prisăcariu Oțil.

Gabriela Prisăcariu Oțil: “Cred că ăsta e singurul lucru care îmi lipsește”

Manechinul preferat al lui Botezatu ne-a mărturisit că în ultima perioadă a acumulat restanțe în ceea ce privește antrenamentele cu care își obișnuise corpul. “Sper să am puțin timp și pentru mine să mă reapuc de sală. Cred că ăsta e singurul lucru care îmi lipsește că nu prea pot să merg la sală atât cât mi-aș dori”, a precizat Gabriela Prisăcariu Oțil.

Vedeta recunoaște că, de când a devenit mama, a fost nevoită să facă unele ajustări în programul ei. Dacă înainte stătea la sală cât voia, ulterior a fost nevoită să își ia antrenor personal astfel încât rezultatele să fie eficiente. “Înainte de a fi mamă făceam sigură exercițiile la sală, pentru că aveam mult timp, mă concentram altfel, îmi gestionam altfel timpul,  dar între timp lucrez cu un antrenor pentru că am nevoie să mă motiveze”, ne-a spus ea.

Foto: Instagram