EXCLUSIV | Ce i-a prezis Lora cumnatei sale, în urmă cu 3 ani: “Am talentul ăsta, îmi dau seama de anumite chestii dacă văd o poză” + Cu cine a petrecut artista de ziua ei
Lora și Ionuț Ghenu formează de 9 ani o familie, chiar dacă nu cu acte. După mai multe planuri și amânări legată de nuntă, se pare că în toamnă vor face pasul cel mare. Artista a povestit pentru CIAO.RO despre relația specială pe care o are cu Andreea, cumnata sa, prezicerea pe care i-a făcut-o în urmă cu 3 ani și urmarea firească a alegerii ei și a lui Ionuț Ghenu ca părinți spirituali. Înainte ca Andreea și Andrei să stabilească nunta, cântăreața și iubitul ei au decis ca maximum în 2024 să se căsătorească.
Lora și Ionuț Ghenu sunt împreună de aproape un deceniu și de câțiva ani își doreasc să facă marele pas. Pandemia le-a stricat planurile, iar apoi alte evenimente au intervenit și au fost nevoiți să se reorganizeze.
Ce i-a prezis Lora cumnatei sale: “Am talentul ăsta, îmi dau seama de anumite chestii dacă văd o poză”
“Voiam să ne căsătorim din 2020 și ne dorim foarte tare anul ăsta, fiind un an foarte fain pentru noi, în care s-au rezolvat multe lucruri. Avem pur și simplu dorința asta. Nu e doar despre a năși aici, este pentru că ne dorim noi în primul rând să ne căsătorim”, ne-a spus cântăreața. Ea și Ionuț urmează să stabilească data nunții, care, teoretic, va avea loc în această toamnă.
Practic, ei ar trebui fie să se căsătorească primii, fie să obțină o derogare, pentru a putea să fie nași la nunta surorii lui Ionuț Ghenu. Alegerea lor ca părinți spirituali nu a fost deloc întâmplătoare, având în vedere legătura specială care s-a creat între Lora și cumnata sa, Andreea. Practic, artista i-a prezis acesteia că Andrei va deveni soțul ei, când relația abia se înfiripa.
“Când am văzut prima dată o fotografie cu iubitul Andreei, care acum e soțul ei, m-am uitat la poză și i-am spus: el va fi soțul tău. Am știut. Noi suntem foarte apropiate, suntem ca surorile. Atunci, ea cred că o dată se văzuse cu el. Am talentul ăsta, îmi dau seama de anumite chestii dacă văd o poză. S-a întâmplat acum 3 ani”, a povestit, pentru CIAO.RO, Lora.
Lora a petrecut de ziua ei și cu prietenii din Bali
Cântăreața este convinsă că anul acesta este potrivit pentru ca ea și Ionuț Ghenu să semneze actele la Starea Civilă și să se cunune religios.
“Am spus înainte să stabilească Andreea nunta că noi o să ne căsătorim maximum în 2024. Suntem mai liniștiți, ne-am bifat niște niște chestii foarte importante. Tot timpul tăiam nunta de pe listă, ba intervenea ceva, ba altceva, ba trebuia să fim cu totul în altă parte. Și acuma toate s-au liniștit, s-au rezolvat. Sper să ne iasă asta, îmi doresc”, a adăugat ea.
Artista și-a sărbătorit zilele trecute ziua de naștere. Pe 23 iulie, Lora a împlinit 42 de ani și a avut alături persoanele dragi. “Am avut aici, la mine, pe terasă, în curte, invitați. Au venit câțiva prieteni apropiați și trupa mea și am petrecut frumos. Socializare, liniște mai mult. Miezul nopții m-a prins în Deltă cu o noapte înainte și cu alți prieteni, cu gașca din Bali care a venit în România în Deltă. Apoi am venit acasă, am amenajat frumos în curte ca să creez un spațiu drăguț și iată că a fost o zi de naștere lungă și exact cum mi-am dorit”, a precizat ea.
Foto: Instagram