VIDEO. Emma Stone este însărcinată! Transformarea incredibilă a vedetei

de: Elena
05 01. 2021, 12:29

Celebra actriță Emma Stone, în vârstă de 31 de ani și soțul ei, producătorul Dave McCary de 34 de ani vor deveni părinți. Cei doi s-au căsătorit anul trecut. 

Actrița a fost surprinsă purtând verigheta în luna mai, în timpul unui interviu virtual cu actrița Reese Witherspoon. „Emma este însărcinată și iubește viața de după căsătorie!”, a declarat o sursă pentru E! News.

 


Într-o serie de fotografii surprinse recent de paparazzi în Los Angeles, Emma poartă o ținută all-black și își mângâie burtica. Atât Emma, cât și Dave au păstrat detaliile relației lor departe de presă. Cu toate acestea, într-un interviu oferit revistei Elle în vara anului 2019, Emma dezvăluia: „Perspectiva mea referitoare la copii s-a schimbat odată ce am crescut. Niciodată nu am fost bonă sau ceva. Când eram adolescentă, îmi spuneam că niciodată nu mă voi căsători și că nu voi avea nici copii. Crescând am realizat că îmi doresc să mă căsătoresc și să am copii!””.

Cuplul și-a anunțat logodna în luna decembrie a anului 2019. Dave, producătorul emisiunii Saturday Night Live, a publicat o imaginea atât cu ei doi, cât și cu inelul de logodnă prins în ceață. În noiembrie 2017, Emma și Dave au fost pentru prima dată surprinși împreună în New York, Statele Unite ale Americii.

În luna ianuarie a anului trecut, perechea a participat la gala premiilor SAG (Screen Actors Guild) 2019, unde Emma era nominalizată în două dintre categorii. Actrița și scenaristul merg rareori la astfel de evenimente împreună. Presa internațională bănuiește că cei doi s-ar fi cunoscut în urmă cu trei ani, când Emma a găzduit una dintre edițiile emisiunii Saturday Night Live, în decembrie 2016.

Sursa foto: Emma Stone Instagram