Emilia, o sportivă de 21 de ani, s-a sinucis după ce medicii i-au interzis să mai alerge. Ce mesaj a postat cu câteva zile înainte să moară
Emilia, o sportivă de doar 21 de ani, a decis să-și pună capăt zilelor. A recurs la acest gest extrem după ce medicii i-au interzis să mai alerge.
Atleta suedeză Emilia Brangefalt, în vârstă de 21 de ani, a decis să își încheie socotelile cu viața, la doar câteva zile după o postare dureroasă făcută pe contul său de Instagram. A câștigat o medalie de bronz la Campionatele Mondiale de Trail din 2022 în cursa de 40 de kilometri, însă imediat după avea să primească un diagnostic care i-a schimbat radical viața.
La începutul acestui an s-a clasat pe locul cinci într-o cursă de campionat mondial de la Innsbruck, iar la scurt timp medicii i-au spus Emiliei că trebuie să renunțe la alergat din cauza ritmului cardiac extrem de ridicat. Astfel, tânăra a fost forțată să ia o pauză de la antrenamente.
Pe 4 noiembrie 2023, Emilia și-a deschis sufletul în fața fanilor și le-a povestit acestora că este doborâtă mental și fizic din momentul în care a fost nevoită să renunțe la sport.
„Doar să faci o plimbare este dureros acum. Am fost la spital și am văzut medicul de peste 20 de ori, dar fiecare test de sânge/ekg/ciclu este bun. Totuși, corpul meu este super stresat, deși i-am oferit atât de multă dragoste în ultimele luni. Poate că a fost prea mult pentru o fată de 21 de ani să alerge Transvulcania 48k și WMTRC 45k în mai puțin de o lună între ele. Sunt foarte tristă pentru că alergarea și antrenamentul înseamnă atât de mult pentru mine. Dar acum, doar să trăiești o viață normală este dificil. Am petrecut mai multe ore în pat decât pe picioare în ultima lună. Poate într-o zi mă voi întoarce. Sau nu o voi face. Sper că trupul meu se poate recupera din asta”, scria Emilia Brangefalt pe contul său de Instagram.
Emilia ar fi cerut ajutor specializat
Nouă zile mai târziu, pe 13 noiembrie, Brangefalt s-a sinucis, potrivit unui comunicat al Federației Suedeze de Atletism (SAF) publicat pe 22 noiembrie. N-a mai suportat să trăiască fără sport, după ce visul ei a fost spulberat de diagnosticul primit: „În ultimele ei luni, Emilia s-a simțit foarte rău, atât fizic, cât și psihic. A avut sprijin din partea celor dragi, dar pe 13 noiembrie și-a încheiat viața”.
Fratele Emiliei, Adam, a dezvăluit că Emilia era măcinată de gânduri negre și a încercat să obțină sprijin psihiatric cu o zi înainte de moartea ei, dar nu a reușit să obțină ajutor din cauza lipsei de personal: „Dragostea pentru sport și pentru mișcare a fost de nedescris, o dragoste pe care am împărtășit-o mereu. Toate sutele de kilometri pe care am schiat, toate săriturile pe care le-am făcut și toate cele mai frumoase amintiri pe care le-am creat prin mișcare. Dar dragostea este dificilă. Când dragostea ta pentru ceea ce ai iubit cel mai mult s-a smuls dureros din tine și din corpul tău, nu ai mai rezistat.”
SURSA FOTO: Social Media