Elena Basescu a discutat despre divort! „Decizia am luat-o cu gandul la cei mici”
Elena Basescu a discutat despre divort! Mama a doi copii si angajata la Camera de comert, EBA se descurca cu ajutorul parintilor ei. Mezina familiei Basescu a discutat intr-un interviu acordat Viva.ro despre viata de familie si motivele care au dus la separarea de Bogdan Ionescu, aka Syda.
„Să ştii că decizia am luat-o, în primul rând, cu gândul la cei mici. Nu cred că ar fi fost bine să trăiască într-o casă în care mama şi tata nu se mai înţelegeau. E mai bine că s-a întâmplat acum, când sunt foarte mici, pentru că experienţa este mai puţin traumatizantă şi nu au avut foarte mult timp să-i asocieze pe mama şi pe tata împreună.
De dragul lor, eu şi Bogdan am decis să ne separăm. Nu am mai putut face compromisuri majore. Nu am vrut să falsific nici ideea de iubire şi nici pe cea de familie pentru ei. Cel mai bine este să fim cinstiţi pentru copiii noştri.
A fost o decizie pe care am luat-o în urmă cu mai multe luni, cântărită şi întoarsă pe toate părţile. Am realizat foarte realist că lucrurile nu se vor îmbunătăţi şi că, pentru toată lumea, e mai bine să ne despărţim. Iar când ai sprijinul necondiţionat al părinţilor, aşa cum sunt eu norocoasă să îl am, decizia nu este atât de dificilă pe cât ar putea să pară din exterior.