Ela Crăciun, mari emoții în prima zi de școală a copiilor! Fiica ei este deja în clasa 1
Ela Crăciun, mari emoții în prima zi de școală. Micuța s-a arătat extrem de nerăbdătoare să înceapă noul capitol din viața sa și să își cunoască noii colegi.
Dis-de-dimineață, Ela și-a condus fetița până în curtea școlii, unde au asistat împreună la festivitatea de deschidere a anului școlar.
Ela Crăciun, mari emoții în prima zi de școală
„Alesia a purtat uniforma școlii pe care o va urma în anii următori: fustă neagră plisată, cămasă albă cu cravată vișinie, adidași albi și șosete albe până la genunchi. A fost foarte nerăbdătoare să înceapă școala și să poarte noua uniformă. Eu îmi amintesc de primul an de școală pe care l-am prins în preajma revoluției și încă mai purtam uniforma comunistă de atunci. O detestam! Avea niște manșete albe apretate care se prindeau cu un nasture de uniformă și mă certa mama că veneam cu ele negre, că probabil ștergeam praful de pe bănci.
Erau la „modă” pe atunci bentițele cu pampoane, dar eu le purtam doar la începutul și sfârșitul anului, când se făceau poze. Îmi aduc aminte foarte bine aminte de doamna învățătoare, care era destul de exigentă. Mi-ar fi plăcut să ne încurajeze mai mult, să ne susțină, să ne observe calitățile, doar că atunci se punea accentul pe cantitate, să știm bine limba română și matematică”, spune Ela Crăciun.
După festivitatea de început de an la școala Alesiei, Ela Crăciun s-a îndreptat cu băiatul ei cel mare la școala acestuia.
“Nu îmi vine să cred cât de repede trece timpul! Parcă ieri îl duceam în prima zi de școală. Au trecut șapte ani de atunci! Să ne bucurăm de ei mereu și să prețuim fiecare clipă petrecută alături de ei. Fiecare etapă din viața lor este frumoasă, are farmecul ei. Dincolo de greutățile de care noi, părinții, ne plângem de multe ori, e bine să fim conștienți că fiecare acțiune și decizie pe care o luăm îi formează pe ei ca adulți. Merită să le oferim tot ce este mai bun”, declară Ela Crăciun.