E oficial! Părinţii vor primi zile libere plătite dacă şcolile se închid

de: Elena
28 08. 2020, 10:50
Cum ar putea arăta şcoala din toamnă. Vor fi schimbări majore!

Părinții care au copii mai mici de 2 ani și se tem că nu vor avea cu cine lăsa copiii acasă dacă se vor închide școlile, pot răsufla ușurați. Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență prin care se acordă zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în cazul în care şcolile vor fi închise din cauza epidemiei de coronavirus.

Documentul, care urmează să apară în Monitorul Oficial, stabileşte că unul dintre părinţii copilului care nu mai poate merge la şcoală din cauza suspendării cursurilor va primi zile libere plătite, în cuantum de 75% din salariul de bază corespunzător unei zile lucrătoare, relatează Mediafax.

OUG prevede acordarea indemnizaţiei aferente zilelor libere plătite acelor părinţi care îndeplinesc următoarele condiţii: au copii cu vârsta de până la 12 ani sau au copii cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani, înscrişi în cadrul unei unităţi de învăţământ sau de educaţie antepreşcolară; celălalt părinte nu beneficiază, la rândul său, de zile libere.

Cine sunt părinții care nu vor putea beneficia de zile libere

Totuşi, zilele libere plătite nu vor putea fi acordate dacă unul dintre părinţi se află într-una dintre următoarele situaţii: este în concediu de creştere a copilului; este asistentul personal al unuia dintre copiii aflaţi în întreţinere (în cazul copiilor cu dizabilităţi); este în concediu de odihnă/concediu fără plată; are raportul de muncă suspendat pentru întreruperea temporară a activităţii angajatorului; nu realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură.

Zilele libere se acordă la cererea unuia dintre părinţi, depusă la angajatorul persoanei care va supraveghea copilul. Pentru a beneficia de zilele libere, unul dintre părinţi va trebui să semneze o declaraţie pe proprie răspundere din care să reiasă că celălalt nu a depus şi el o astfel de cerere. Concret, declaraţia va fi semnată doar de părintele care continuă să lucreze, pentru a dovedi că nu a solicitat la locul său de muncă zile libere pentru supravegherea copilului din cauza suspendării cursurilor.

Şi părinţii din familii monoparentale vor avea dreptul să ia aceste zile libere.

Prevederile cuprinse în OUG adoptată de Guvern sunt similare celor aplicate până la finalul anului şcolar 2019-2020, în baza Legii 19/2020.