E oficial! Cine trebuie să poarte mască și cine este scutit. Ce amenzi riști dacă nu respecți regulile

21 05. 2020, 15:22
Incredibil! Cum s-a dovedit eficacitatea măștilor sanitare în Hong Kong

Ordinul Comun al Ministerului Sănătății și al Ministerului Afacerilor Interne privind prevenirea contaminării cu SARS-CoV-2 pe perioada stării de alertă a fost aprobat de Parlament. Urmează ca acesta să intre în vigoare odată cu publicarea sa în Monitorul Oficial.

Una dintre prevederile care apare în acest Ordin face referire la obligativitatea purtării măștii în anumite spații. După ce în spațiul public au apărut mai multe nelămuri legate de această lege, documentul vine cu explicații în legătură cu cine ar trebui să poarte mască și cine nu.

Mai mult decât atât, în document apar și sancțiunile pe care cetățenii le pot încasa dacă nu respectă regulile.

Potrivit Ordinului, masca trebuie purtată în toate spațiile publice închise, spații comerciale, mijloace de transport în comun și la locul de muncă.

Care sunt excepțiile de la purtarea măștii

  1. a) angajatul este singur în birou sau se află minim 2 m între persoanele din acel birou, cu condiția aerisirii camerei, cel puțin la două ore și se asigură dezinfecția suprafețelor;
  2. b) persoana suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare;
  3. c) persoana desfășoară activitați fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescuta, etc.);
  4. d) prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;
  5. e) vorbitorii în public cu condiția respectării distanței de 3 metri
  6. f) elevii/studenții doar în timpul orelor de curs, dacă se respectă distanțarea corespunzătoare
  7. g) copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.

Potrivit Articolului 66 din Legea Stării de alertă 55 din 15.05.2020, cei care nu respectă regulile riscă amenzi între 500 și 2.500 de lei.