După ce Lidia Buble i-a ”furat” soțul, Diana Simion și-a refăcut viața! Cum arată noul ei iubit

de: Simona
13 11. 2019, 09:17

Diana Simion și-a refăcut viața! Au trecut patru ani de la despărțirea de Răzvan Simion, iar acum fosta soție a ”matinalului”, Diana, și-a găsit mult așteptata jumătate, după care a tânjit atâta timp.

Se iubește Biță Radu, un afacerist, originar din Timișoara, care deține un restaurant și un magazin de vinuri în zonă, un om descris de prieteni ca fiind unul cu suflet mare, angrenat în câteva proiecte umanitare.

Diana Simion și-a refăcut viața!

”Avem o relație de câteva luni. Ne cunoaștem de vreo 20 de ani, însă abia acum câteva luni ne-am revăzut, cu ocazia unui eveniment, unde am socializat și s-a întâmplat ce se întâmplă în continuare. Sunt un om simplu, nu am averi, muncesc mult, îmi place să trăiesc liniștit. Diana mă ajută, ne susținem reciproc,” a spus bărbatul pentru click.ro, dupa care a specificat că se înțelege de minune cu copiii Dianei.

”Sunt împreună de câteva luni. Se înțeleg foarte bine, sunt peste tot împreună, merg la festivaluri, au deja o relație solidă, iar Diana este foarte fericită alături de el. Simte că, în sfârșit, și-a găsit jumătatea. Este bărbatul de care avea nevoie, alături de ea în orice moment, inteligent și cu foarte mult bun simț. Este ce trebuie”, au spus surse din anturajul celor doi, pentru Cancan, în urmă cu o lună.

Diana Simion a declarat pentru WOWbiz.ro mai multe detalii despre iubitul ei, acum, la scurt timp de la revenirea dintr-o vacanță romantică în Cehia.

”A fost minunat! Praga este orașul meu preferat, ne-am distrat, însă am stat prea puțin pentru ce minunății ai de descoperit acolo de fiecare dată. În plus, totul a fost extraordinar, fiindcă pe data de 6 noiembrie, a fost ziua lui Radu și am decis să sărbătorim acolo. A fost superb”, a spus aceasta.