Drama trăită de o celebră gimnastă! A ajuns să îşi vândă corpul pentru bani după ce a ajuns la sapă de lemn

17 04. 2020, 10:17

Verona van de Leur, o gimnastă care s-a remarcat în gimnastica mondială în 2002, a publicat versiunea în engleză a autobiografiei „Simply Verona”, în care face dezvăluiri despre declinul carierei sale și alegerea șocantă de a intra în industria porno. 

În 2001, Verona van de Leur era liderul generaţiei Olandei de gimnaste, iar la Campionatele Europene din 2002 a cucerit cinci medalii de aur, apoi a câştigat argintul la Campionatul Mondial. De asemenea, a fost desemnată sportivul anului în Olanda.

Momente dramatice pentru tânăra sportivă

Verona van de Leur a ajuns să doarmă pe străzi, a fost închisă, apoi a intrat în industria filmelor pentru adulţi, conform The Guardian.

În autobiografia sa, olandeza dă vina, pentru problemele care i-au marcat viaţa, pe părinţii care au pus mai presus de fericirea ei, rezultatele obţinute în competiţii. Drept pedeapsă pentru câteva eşecuri la competiţii, părinţii nici nu o mai aşteptau la aeroport şi o forţau să călătorească pe distanţe lungi singură cu trenul.

Fosta sportivă povesteşte episoade halucinante

Nici în sala de antrenament lucrurile nu erau în regulă. Fosta sportivă a povestit cum antrenorul Frank Louter o abuza fizic şi psihic, ceea ce a dus la accidentări grave. În 2003, la vârsta de 17 ani, corpul său se prăbuşea. Verona van de Leur s-a gândit inclusiv la sinucidere, dar a avut puterea de a merge mai departe.

După cinci ani a ales să se retragă din gimnastică, iar viaţa i s-a schimbat alături de iubitul său, Robbie.

Modul în care fost sportivă şi-a schimbat viaţa nu a fost pe placul părinţilor săi care nu i-au mai permis să se întoarcă în casa în care a locuit timp de 22 de ani.

Gimnasta Verona van de Leur a dormit pe străzi

Fosta sportivă a povestit cum timp de doi ani a dormit într-o maşină, alături de iubitul ei. Au reuşit să supravieţuiască cu foarte puţini bani pe lună şi furând produse din magazine, pentru a mânca: „Când nu ai mâncare şi trebuie să furi, întreci o limită, una pe care nu ţi-ai imaginat că o vei trece vreodată. Dar, pentru a supravieţui, trebuie să faci orice e nevoie”.

Tot din lipsă de bani, fosta sportivă a comis o infracţiune care i-a adus 72 de zile de închisoare. Verona van de Leur a fost acuzată de şantaj, după ce a cerut unui cuplu 2000 de euro, pentru a nu distribui poze compromiţitoare.

Pentru că era la pământ cu banii şi a dorit să îi obţină rapid a început să filmeze, alături de iubit, materiale video pentru site-uri dedicate adulţilor. După ce a reuşit să strângă o sumă importantă de bani, Verona van de Leur a renunţat, iar la 34 de ani are de gând să înceapă o viaţă normală. Fosta sportivă a recunoscut că marea sa dorinţă e să îşi deschidă o sală de gimnastică.