Drama prin care trece Giulia Nahmany, concurentă la Ferma! Nu poate ajunge la înmormântarea tatălui ei!

de: Elena
17 09. 2020, 11:39

Giulia Nahmany, concurenta de la „Ferma. Orășeni vs Săteni”, a aflat că ieri tatăl ei s-a stins din viață, în Israel. Drama pe care o trăieşte în aceste momente vedeta este cu atât mai mare cu cât din cauza restricțiilor de circulație, nu poate ajunge la înmormântare.

La 68 de ani, dr. Itshak Nahmany avea probleme de sănătate cunoscute de întreaga familie, care erau ținute sub control prin tratamente medicale. Recent, starea sa de sănătate s-a înrăutățit, iar miercuri a murit. Pentru Giulia, durerea este cu atât mai mare cu cât știe că nu-și poate conduce părintele pe ultimul drum. Din cauza pandemiei și a restricțiilor de circulație, orice persoană care aterizează în Israel trebuie să stea 14 zile în carantină la domiciliu. „Toată echipa PRO TV și toți colegii implicați în proiectul Ferma.Orășeni vs Săteni sunt alături de Giulia și își exprimă regretul pentru momentele grele prin care concurenta trece în aceste zile”, scrie PRO TV.

În urmă cu 6 ani, tot în luna septembrie (pe 8 septembrie 2014) se stingea din viață și mama Giuliei. Devastată, vedeta a făcut atunci o schimbare majoră în viața ei: a pornit pe drumul spiritualității, a început să facă yoga și să mănânce sănătos, scrie click.ro.

Cine este Giulia Nahmany

Giulia Nahmany s-a născut pe 16 ianuarie 1983, în orașul Kfar Saba din Israel. Când avea vârsta de șase ani, ea și familia ei s-au mutat în Belgia. Apoi, destinul a adus-o în România. Avea 10 ani când s-a stabilit în București și a început să facă ore de pian și canto.

Giulia Nahmany, care cunoaște în afară de limba română, și limbile ebraică, engleză și franceză, a urmat American International School of Bucharest. Studiile ei nu s-au oprit aici. Giulia a studiat și managementul afacerilor, la Universitatea Huron din Londra. A locuit în capitala Regatului Unit în perioada 2001 – 2004.

Cariera ei în muzică a început în anul 1998, când a participat la Festivalul de la Mamaia. Apoi, în anii 1999-2000, Giulia Nahmany a fost VJ la MCM România. Primul ei videoclip ce a fost difuzat de MTV România a fost cel al melodiei „Sună Sună”, din anul 2000, compusă de Adrian Ordean. Apoi, în anul 2004, a început să lucreze la primul ei album izraelian și a lansat piesa „Mystery Called Love”, în engleză și ebraică, scrie impact.ro.

Totodată, Giulia Nahmany a colaborat cu Morandi și a lansat piesa „Beijou Uh La La”. O altă melodie pe care a lansat-o vedeta este „The creature of the Night” sau „Hayat Halayla”, în ebraică.

Din palmaresul Giuliei Nahmany fac parte și două participări la concursuri muzicale importante. Mai întâi, la Festivalul Cerbul de Aur, la care a reprezentat Israelul, în 2005, câștigând premiul de popularitate.