Dragoș Moldovan este marele câştigător al sezonului 9 la Vocea României!
Dragoș Moldovan este marele câştigător al sezonului 9 la Vocea României!
Pe locul al doilea s-a clasat Andi Ţolea, din echipa Smiley.
În această seară, cei patru finaliști ai sezonului 9 au adus în fața telespectatorilor interpretări de neuitat și au prezentat câte trei momente: unul singuri, unul alături de antrenor și unul alături de un invitat special.
Dragoș Moldovan, din echipa Tudor, a cântat cu Tiberiu Albu, unul dintre câștigătorii Vocea României, iar Andi Țolea, din echipa Smiley, a cântat alături de interpreta Jo. Jasmina Răsădean, din echipa Irinei, a urcat pe scenă cu Liviu Teodorescu, fost participant Vocea, iar Elena Bozian, din echipa Horia, a cântat alături de actrița Oana Sârbu.
Cu gândul la marele premiu de 100.000 de euro, fiecare finalist s-a pregătit intens și a repetat toată săptămâna pentru a-i surprinde pe cei de acasă și pentru a-i convinge că merită votul lor și titlul de Vocea României.
În marea finală, decizia a stat numai în mâinile publicului, care și-a votat concurentul favorit prin sms la numărul 1200 (tarif 1.19 euro/ TVA inclus), de 10 ori/concurent, sau online, gratuit, un singur vot.