Dr. Virgil Musta face un anunţ terifiant: „Vor muri la domiciliu”

de: Elena
28 07. 2020, 11:41
Virgil Musta: "Asistăm deja la un val doi în anumite zone din România"

Pandemia de coronavirus dă batăi de cap românilor! Medicul infecționist Virgil Musta a declarat, luni seara, că există soluții de limitare a răspândirii coronavirusului pe care autoritățile le-ar putea implementa, însă acestea nu sunt pe placul cetățenilor.

Medicul a tras un semnal de alarmă cu privire la faptul că, dacă nu se vor impune măsuri stricte, România va ajunge la situația dramatică prin care au trecut Spania și Italia.

„Eu consider că în orice zonă sau în orice activitate, trebuie să evaluăm riscurile și dacă există risc de contaminare în zona respectivă vor trebui luate măsuri. Dacă într-o zonă, chiar dacă este în aer liber, oamenii stau unul lângă altul și respiră unul în fața celuilalt sau tușesc sau strănută, acea zonă poate deveni un focar de contaminare și de îmbolnăvire. De aceea, eu cred că orice activitate trebuie evaluată și să se ia măsuri pentru a nu deveni un factor de contaminare mai departe”, a declarat medicul.

Virgil Musta: Riscăm ca lumea să moară la domiciliu pentru că nu mai are unde să se interneze

”Eu cred că și aici, în momentul în care se constată că se adună prea multă lume la grătare, undeva în afara stațiunii, această activitate trebuie făcută sub control sau interzisă. Există soluții, dar nu toate sunt populare și ușor de luat, dar dacă nu luăm aceste măsuri și nu ne trezim în acest ultim moment, în acest al 12-lea ceas, riscăm să luăm calea Italiei și Spaniei sau a Franței, în care sistemul de sănătate să fie copleșit și lumea să moară la domiciliu pentru că nu mai are unde să se interneze. Nici nu vreau să mă gândesc la un asemenea scenariu. Eu încă sper că vom depăși cu bine această perioadă mai dificilă din viața noastră și, până la urmă, persoanele responsabile vor câștiga acest război”, a mai spus Musta la B1.

Virgil Musta a tras și un semnal de alarmă cu privire la faptul că ”din cauza afluxului mare de pacienți internați în ultimele zile, locurile din spitale au devenit insuficiente”.

Virgil Musta: „Fac un apel la toți românii pentru responsabilitate și solidaritate

„Trebuie să existe o responsabilitate a concetățenilor noștri și poate o solidaritate. Sunt tineri care cred că ei nu se pot îmbolnăvi. Totuși ei pot deveni vectorul acestui virus și să îmbolnăvească pe alții când se întorc în comunitate. Și aceștia pot face o formă severă, chiar cu deces.

Există posibilitatea ca cei care se reîmbolnăvesc să nu fi făcut anticorpi. Luând contact din nou cu virusul și cu o cantitate mai mare de virus refac boala și de obicei o fac într-o formă mai severă, cu afectare pulmonară care de cele mai multe ori ajung la Terapie Intensivă. Există și varianta ca deși au fost inițial vindecați la nivelul faringelui cu test negativ totuși virusul să persiste în organism și să reapară în momente de imunitate deficitară. Fac un apel la toți românii pentru responsabilitate și solidaritate. Acest război cu virusul nu poate fi câștigat în spitale. Nu poate fi câștigat în secțiile de Terapie Intensivă, ci doar în comunitate, prin conclucrarea specialiștilor cu populația.

Singurul mijloc pentru a evita îmbolnăvirea este respectarea celor 3 reguli de bază – distanțarea socială, purtarea măștii și spălatul pe mâini”, a explicat Virgil Musta.