Dovada clară că Andrei Ștefănescu s-a împăcat cu fosta soție! Cei doi au petrecut toată noaptea împreună

10 02. 2022, 09:29

Recent s-a zvonit că Andrei Ștefănescu și fosta lui soție, Antonia, s-ar fi împăcat, la un an după ce au divorțat. Acum au apărut și primele imagini care confirmă acest fapt. Prezentatorul a petrecut o noapte întreagă alături de mama băiețelului său. 

În toamna anului 2020, la aproximativ un an de când au semnat actele în fața ofițerului de stare civilă, Andrei Ștefănescu și Antonia, soția lui, au decis să divorțeze, în mare secret. În urma partajului, fosta parteneră a concurentului de la ”Te cunosc de undeva” a rămas cu mașina familiei, dar și în vila unde locuiau amândoi. Andrei și-a luat lucrurile și a plecat.

Prezentatorul a negat împăcarea cu fosta soție, poate și pentru a proteja relația discretă cu colega de trust. Dar stau mărturie imaginile surprinse recent de paparazzi. Și în care se vede cu ochiul liber că Andrei a dormit la Antonia acasă. S-a întâmplat săptămâna aceasta, când componentul trupei Alb Negru a ajuns la Antonia, în jurul orei 22:00.

A tras mașina lângă cea a fostei soții, care îi rămăsese după despărțire. Mai multe detalii pe CANCAN.RO.

Andrei și Antonia au încercat să-și refacă viața alături de alți parteneri

Dacă despre Andrei Ștefănescu doar s-a zvonit o perioadă că ar avea o idilă cu o colegă de la Antena Stars, Antonia în schimb și-a asumat public relație cu Enzo, un fost concurent de la ”Chefi la cuțite”. Cei doi s-au despărțit însă după doar șase luni.

Antonia și Andrei Ștefănescu au fost împreună timp de șapte ani. Din dragostea celor doi a venit pe lume Ayan. Cei doi au divorțat în secret, la notar. Și, după cum a mărturisit artistul, au rămas în relații bune, de dragul fiului lor, Ayan. Anunțul divorțului a fost făcut de Andrei.

Dragii noștri, după cum bine știți, mereu am fost discreți cu evenimentele din familia noastră, lucru pe care l-am făcut și acum. Din respect pentru voi am hotărât că este momentul să va informăm despre situația noastră, pentru a nu există neînțelegeri.

După 7 ani de relație, o poveste frumoasă de dragoste și o minune de copil, am ajuns la final, drumurile noastre s-au separat. Mai exact la mijlocul acestei veri am luat decizia de a ne despărți. În luna septembrie am finalizat divorțul la notar pe cale amiabilă și am căzut de acord asupra tuturor deciziilor care îl privesc pe Ayan și nu numai. Antonia și Ayan locuiesc în continuare în casa noastră, îi vizitez aproape zilnic și ne petrecem timpul împreună.

”Știm că această decizie va uimi pe toată lumea”

Puiul este bine și fericit și ne asigurăm zi de zi ca această schimbare să nu îl afecteze. Am ales să facem această tranziție departe de ochii și părerile celor din jurul nostru, pentru binele și liniștea atât a noastră, cât și a lui Ayan. Știm că această decizie va uimi pe toată lumea care ne îndrăgește și care ne-a fost alături de-a lungul anilor, însă amândoi suntem bine și ne înțelegem foarte frumos, în ciuda despărțirii noastre, lucrurile merg înainte la fel că până acum. Chiar dacă nu vom mai parcurge viitorul mână de mână, o vom face umăr lângă umăr, pentru binele și fericirea lui Ayan.

Tocmai de aceea să nu vă mire că vom petrece mult timp împreună și că vom avea diferite activități împreună cu Ayan, familiile noastre și prietenii noștri. În viețile noastre se așterne liniștea, de aceea vă rugăm să respectați discreția cu care am parcurs lunile acestea. Tot ce am avut de declarat atât eu, cât și Antonia se află în aceste rânduri. Vă mulțumim!”, a fost mesajul lui Andrei, postat pe Facebook la vremea respectivă.