Doliu în lumea teatrului. A murit actrița Mirela Bucur

12 03. 2020, 14:44

Este doliu în lumea teatrului românesc. Actrița Mirela Bucur a murit la vârsta de 52 de ani, după ce mult timp a stat în spital.

Femeia, care a fost actriță a Teatrului ”Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe, a fost și consilier local în Covasna. În ultima parte a vieții, actrița Mirela Bucur a stat internată în spital.

Actrița Mirela Bucur a făcut Facultatea de Arte, secția Actorie, la Universitatea Ecologică București. În anul 2007, aceasta a obținut Masteratul în Regia spectacolului contemporan la Universitatea de Arte Târgu Mureș. Teatrul ”Andrei Mureșanu” a transmis ieri pe rețelele de socializare un mesaj de condoleanțe. Potrivit romanianactors.com, Mirela Bucur s-a născut la data de 13 iunie 1967.

A murit actrița Mirela Bucur. Mesajul transmis de Teatrul ”Andrei Mureșanu”

”Cu mare durere în suflet ne despărțim de colega noastră, Mirela Bucur. Odihnește-te în pace om frumos și mult iubit! Transmitem condoleanțe familiei și tuturor celor ce au iubit-o precum am iubit-o noi. Drum lin printre stele!”, scrie pe Facebook.

https://www.facebook.com/teatrulandreimuresanu/photos/a.847406051997533/3597953500276094/?type=3&theater

Politicianul Lucian Bolcaș a murit

Lucian Bolcaș s-a născut pe 15 aprilie 1942, în București. Bolcaș a fost avocat în Baroul București și politician român, fost vicepreședinte al PRM, deputat al Parlamentului României în legislaturile 2000-2004, 2004-2008.

În legislatura 2000-2004, Lucian Bolcaș a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Regatul Belgiei și Statul Kuwait iar în legislatura 2004-2008 a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Ungaria și Republica Italiană.