Dinu Maxer a răbufnit după ce Smiley şi Damian Drăghici au lansat melodia S-a furat mireasa: „A fost a mea”
Dinu Maxer a răbufnit în spaţiul public după ce Smiley şi Damian Drăghici au lansat melodia „S-a furat mireasa”. Artistul susţine că piesa respectivă seamănă izbitor cu una pe care el a compus-o în urmă cu 5 ani.
De curând, Smiley și Damian Drăghici au lansat împreună piesa „S-a furat mireasa”, la care au lucrat ceva vreme. Celebri cântăreţi speră că fanii le vor aprecia munca: „Noi zicem că va fi hitul verii. Despre ce crezi că e piesa?” au spus cei doi pe reţelele de socializare.
Dinu Maxer, reacţie dură după ce Smiley şi Damian Drăghici au lansat o melodie împreună
Cântărețul Dinu Maxer a declarat în cadrul unui interviu recent că şi el a lansat o melodie, anul trecut, cu acelaşi titlu. În schimb, are alte versuri, dar şi o orchestrație diferită.
„Mă bucur că sunt sursă de inspirație pentru colegii mei, pentru că prima piesă muzicală cu versuri, conform YouTube, compusă și lansată în România.
«S-a furat mireasa» a fost a mea. Am compus-o acum 5 ani pentru o solistă din Republica Moldova. Evident, cârcotașii o să spună că a mai existat un remix al lui DJ Optik, îl apreciez că suntem și amici, dar aceea nu este o piesă, e un remix în care a folosit doar expresia S-a furat mireasa. E un instrumental, nu poți să o numești piesă”, a zis el pentru Click.
Și a continuat: „După mai mult de 10 ani de la orchestralul lui DJ Optik, eu am lansat piesa aceasta care a devenit sursă de inspirație nu numai pentru Smiley și Drăghici, dar și pentru alți cântăreți care s-au trezit imediat că e loc să lanseze o piesă cu titlul «S-a furat mireasa». E nișată, clar! Ce mă deranjează este că, anul trecut, eu am făcut un remake pe partea masculină a piesei mele, pe care am promovat-o la TV și am cântat-o, și părerea mea e că e puțin cam repede să vii cu același titlu, același gen de piesă, care e o piesă nișată, clar!”.
„E vorba de titlu aici și de zona în care mergem”
Totodată, Dinu Maxer a ţinut să sublinieze că cei doi artişti au scos prea rapid o melodie cu același titlu ca piesa lui.
„Vreau să se înțeleagă clar: e vorba de titlu aici și de zona în care mergem. Piesa «S-a furat mireasa» e o piesă nișată.
Oricare gen muzical l-ai face, titlul ăsta este o zonă nișată! Când vine unul cu o idee, după aceea vin toți în zona aia. Eu, anul trecut, am lansat-o în România, deoarece piesa era lansată doar pe YouTube, și a făcut peste 4 milioane de vizualizări. Eu cânt piesa asta la petreceri, spectacole etc. «S-a furat mireasa» nu e expresia mea, nu-mi aparține, dar mi se pare prea repede să vii cu ea acum. E ca și cum ar veni cineva cu o piesă «Mama» și după aceea repede ar mai veni încă unul cu o piesă Mama”, a mai spus Dinu Maxer pentru sursa citată.
Sursă foto: social media