Detalii explozive despre amantlâcul anului! Câți bani a cerut consiliera ministrului Eduard Novak
În urmă cu două zile, CANCAN.RO a dezvăluit, în exclusivitate, imagini cu ministrul Sportului, Eduard Novak, și una dintre consilierele lui, care i-ar fi amantă. În mod normal, ipostazele în care au fost fotografiați cei doi ar fi trebuit să declanșeze un adevărat “tsunami”, atât în casa lui Eduard Novak, cât și în Guvern. Supriză însă! Tăcerea este suspectă și ne face să credem că ministrul Sportului ar duce, într-adevăr, o viață dublă. Singura care a avut o reacție a fost amanta!
CANCAN.RO a încercat să facă lumină în acest caz și să ia legătura cu toate părțile implicate. Prima dată am încercat, logic, la Eduard Novak. Ministrul nu a răspuns însă apelurilor repetate venite din partea redacției noastre. Nu a fost înduplecat să prezinte un punct de vedere nici după ce a primit un SMS, în care i s-a explicat despre ce este vorba.
Nici Laura, femeia cu care Eduard Novak este căsătorit și are trei copii, nu a răspuns, în primă fază, apelurilor. Însă, în cele din urmă, a cedat. A răspuns, curioasă fiind cine o apelează. După ce a aflat, a închis, după câteva secunde de tăcere.
Singura persoană care a avut o reacție ca urmare a fotografiilor publicate a fost… amanta! Citește continuarea pe CANCAN.RO.
Cu cine este căsătorit Eduard Novak
Pe lângă portofoliul de ministru, Eduard Novak are și afaceri de condus. Însă aici primește ajutorul necondiționat al soției lui. Laura Novak fiind cea care i-a fost alături la toate competițiile sportive, s-a implicat în afaceri și a crescut trei copii.
Laura Novak este o prezență foarte discretă, fiindu-i alături soțului ei în toate momentele cheie. Mai mult, ea mai participă și la congrese medicale, ocupându-se de fabrica de proteze şi echipamente medicale a ministrului.
Deși este o prezență discretă, soția ministrului își susține soțul la fiecare pas. Când soțul ei a devenit primul campion paralimpic al României, Laura i-a fost alături. Același lucru s-a întâmplat și când ministrul a participat la competițiile de la Atena şi Beijing.
Pe pagina de Facebook a partenerei ministrului apar multe imagini de la competițiile acestuia.