Designerul vedetelor, Maria Lucia Hohan vinde rochii și bijuterii la Moscova. O româncă face avere de pe urma războiului!

20 05. 2022, 12:31
Designerul vedetelor, Maria Lucia Hohan vinde rochii și bijuterii la Moscova

Maria Lucia Hohan, „Regina rochiilor de nuntă”, profită din plin de sângeroasa invazie din Ucraina. Deși toate brandurile de lux s-au retras, creatoarea de modă bucureșteancă își vinde bine mersi ținutele în capitala Rusiei sau Daghestanului.

Într-o Rusie care pare a fi la un pas să declanșeze al treilea Război Mondial, într-o Rusie unde ți-e frică să gândești, darămite să mai și vorbești, toate firmele occidentale cu ștaif refuză să mai facă afaceri, pentru a nu mai alimenta cu miliarde infernala mașinărie de război a lui președintelui Vladimir Putin.

Maria Lucia Hohan a devenit… Maria „Rusia” Hohan!

Brandurile pierd milioane, dar câștigă în „verticalitate”! La mijloc este vorba despre a face ceea ce este moral, corect… Empatia, manifestată inclusiv prin sancțiuni economice, față de o Ucraină tocată mărunt de rachetele rusești… Durerea resimțită de francez, de neamț, de englez sau de român pentru sutele de copii morți, miile de femei care dorm prin metrouri insalubre și milioanele de refugiați alungați din casele lor de ororile războiului.

Dar, toate astea merg pentru occidentali. Pentru că, la noi, ”merge și așa”… Când vine vorba despre bani, chiar pătați cu sânge, unii români nu mai țin cont de nimic, nici măcar de o minimă solidaritate umană.

Acesta pare și cazul unui cunoscut designer din România, Maria Lucia Hohan, care se laudă că majoritatea creațiilor ei sunt purtate de vedetele din Vest sau din America, dar își hrănește business-ul, fără mustrări de conștiință, cu zeci de mii de euro venite de la ruși. Sau ruble la kilogram, cum e acum la modă…

În actualul context, Maria Lucia Hohan ar putea foarte bine să-și schimbe numele în … Maria „Rusia” Hohan!

Rusia, abandonată de marile companii! Românca Maria Lucia Hohan profită fără remușcări de locul rămas liber pe piață

Rusia se află în fața unor sancțiuni economice fără precedent în istoria modernă a omenirii, după ce a declanșat cel mai mare război din Europa postbelică. Valul de pedepse impuse de țările UE, SUA și mai toate statele democratice a fost urmat, aproape imediat, și de retragerea firmelor cu nume din țara lui Putin. Oprobiul și revolta la nivel internațional au declanșat un adevărat exod al companiilor serioase din Rusia.

Giganții auto precum Mercedes-Benz, BMW, Volvo, MAN și chiar Renault, companii uriașe din domeniul tehnologiei ca Microsoft, Apple sau Dell, rețele populare precum Netflix, Disney, Warner Bros. sau Paramount Pictures și-au retras afacerile din Est. Coloși gen IKEA sau McDonald’s și multe alte multinaționale au oferit astfel un semnal că nu pot fi de acord, sub nicio formă, cu un astfel de dezastru umanitar și, nici măcar colateral, n-au de gând să-l „sponsorizeze”.

Li s-au alăturat, imediat, și brandurile de lux din lumea modei, atât de apreciate la Moscova sau Sankt Petersburg de către oligarhi sau pur și simplu de cochetele rusoaice. 70 (!!!) de nume grele, de la Christian Dior și Louis Vuitton, la Saint Laurent, Balenciaga, Alexander McQueen, Hermes și Chanel au ales să plece, deși făceau profituri de miliarde de euro. În schimb, pe șestache, au mai rămas câteva, iar unul dintre „jucătorii” avizi de câștiguri rapide provine chiar din România!

Printre cei care profită la maximum de ”locul de pe piață” rămas vacant, odată cu exodul brandurilor de lux, este și un cunoscut designer din România. Mai exact, Lucia Maria Hohan, „Regina rochiilor de nuntă”, cu reputație pentru ținutele pe care le-ar fi creat unor staruri internațioale precum Jennifer Lopez, Eva Longoria, Inna sau Sofia Vergara.

Creațiile româncei pot fi cumpărate din 10 magazine din Moscova! Comandate de pe site-ul oficial al Mariei Lucia Hohan, se livrează… gratuit

Site-ul oficial https://marialuciahohan.com/stores, anunță că își poate livra marfa, din România oriunde în Rusia, fără nicio opreliște sau măcar minimă jenă pentru dramele din Ucraina. Mai mult, pe site se subliniază că la produsele cumpărate din Rusia sau de oriunde altundeva nu se percep nici măcar taxe de curierat!

Faptul că majoritatea numelor cu greutate din lumea modei s-au retras din Rusia o avantajează puternic pe româncă în actualul context, dintr-un motiv evident: poate vinde, fără concurență, mai multe rochii și accesorii! În plus, Maria Lucia Hohan nu și-a închis nici magazinul de fițe pe care îl deține în Makhachkala, capitala Daghestanului. Acesta se numește D`BOUTIQUE, locație de lux unde Hohan vinde fizic ținutele create de ea, inclusiv Colecția anului 2022. Daghestan, o republică autonomă din cadrul Federației Ruse, la fel precum Cecenia măcelarului Ramzan Kadîrov, aliatul lui Putin. Deci, parte a Rusiei, țară țintită de sancțiunile economice ale lumii civilizate…

Șocul vine când aflăm de pe site-ul https://www.be-in.ru/ că ținutele Gucci nu mai pot fi găsite nicăieri, dar rusoaicele se pot consola cu creațiile Mariei Lucia Hohan! Conform https://www.be-in.ru/, rochiile designerului român pot fi admirate și achiziționate, la liber, în nu mai puțin de 10 magazine din Moscova, galerii comerciale importante din capitala Rusiei: Aizel, All Seasons Comfort (2 magazine), Shopping center „Outlet Village Belaya Dacha”, Shopping center „Outlet Village New Riga”, SEC «XL Family Outlet», SEC „Vremena Goda”, Shopping center „Outlet Village Vnukovo”, Vip Avenue (2 magazine).

Mai mult, fiindcă localnicele nu mai au acces la Chanel sau Dior și, deci, nu mai sunt în pas cu moda, shopurile din Moscova îi asigură pe clienți că toate creațiile Mariei Lucia Hohan fac parte din Colecția 2022. Adică, ultimul răcnet!

Rusoaicele pot achiziționa o rochie de mireasă din Colecția 2022 Hohan cu 4000 de euro

Fie că vorbim despre rochii de seară sau de mireasă, prețurile nu sunt deloc mici. Cea mai ieftină creație – dintr-o colecție mai veche Hohan – costă în jurul a 900 de euro, iar cea mai scumpă, din Colecția rochiilor de mireasă 2022, ajunge și la extravagantul preț de 4.000 de euro!! E adevărat, suflet mare cu moscoviții, Maria „Rusia” Hohan le livrează fără să mai perceapă nicio taxă pentru curierat.

Deoarece produce și costume de baie sau ținute pentru piscine (mai ales că vara bate la ușă), la prețuri variind între 400 și 500 de euro, românca Maria Lucia Hohan pare să acopere orice fel de cerință a elegantelor rusoaice, văduvite momentan de brandurile de fițe cu care erau obișnuite să se afișeze.

Maria „Rusia” Hohan vinde pe site-ul oficial și bijuterii sau alte accesorii pentru ținutele din colecțiile sale. Bijuteriile, în general placate cu aur, pietre Swarovski sau cristale colorate, pornesc și acestea de la câteva sute de euro. Bineînțeles, Hohan, în disperarea după câștig cu orice preț, nu se mai gândește la amenzile sau sancțiunile drastice pe care le-ar putea primi din partea organelor de control și reglementare din România, țară membră NATO!!

Faimosul Loro Piano a intrat în pământ de rușine că Putin i-a purtat geaca. Designerul Maria Lucia Hohan încă vinde haine în țara agresoare!

Îmbrăcat într-o geacă Loro Piano de 12.000 de euro, președintele Vladimir Putin a ținut să își etaleze puterea în fața mulțimii adunate pe stadionul „Lujniki” din Moscova. Fondatorul Loro Piano, companie care operează în cadrul concernului LVMH, s-a declarat dezamăgit de acest fapt.

”Grupul din care face parte și Loro Piano a întreprins deja toate acţiunile pentru a se distanţa şi a fi solidar cu poziţiile europene faţă de tragedia umană pe care o trăim. (…) Cred că geaca purtată de Putin este o achiziţie ce datează de mai mult timp, dar mai cred că acestea sunt subiecte minore în comparaţie cu tragedia unui război. Ca firmă, suntem pe deplin solidari cu poziţiile grupului LVMH. Este clar de ce parte am ales să fim! Nu mă simt vinovat pentru acea geacă purtată pe scenă, dar cred că Putin ar trebui să se gândească ce a ajuns să provoace poporului ucrainean”, a declarat fondatorul companiei italiene.

Brandurile de lux, pierderi de miliarde după retragerea din Rusia

Retragerea din Rusia a majorității brandurilor de lux a provocat o scădere simțitoare a cifrei de afaceri a acestor firme, care, astfel, au ales să protesteze față de declanșarea războiului din Ucraina. Conform Bloomberg, „gaura” financiară din lumea produselor de lux ce se vindeau în Est ar fi la nivelul de 3% din cifra de afaceri globală.

Doar că, vorbind despre o cifră de afaceri totală de câteva sute de miliarde de dolari anual, și pierderile se calculează tot în miliarde! Conform Bloomberg, înainte de începerea războiului, cei cu dare de mână din Rusia achiziționau produse de lux – fie că vorbim de bijuterii, ceasuri sau haine – ca o investiție, valoarea celor cumpărate fiind de natură să crească acum, mai ales în contextul conflictului și a dispariției acestora de pe piață.

Cum a ajuns cunoscută Maria Lucia Hohan?

Creaţiile româncei Maria Lucia Hohan s-au bucurat de un succes deosebit în afara ţării, fiind purtate de-a lungul anilor de vedete, în diverse momente festive, de la dineuri la Casa Albă, la Globurile de Aur sau chiar Premiile Oscar.

Printre artiștii de la noi care apelează adeseori la serviciile acesteia se numără personalități precum Inna sau Antonia. Celebritatea brandului Maria Lucia Hohan a explodat, cu adevărat, în momentul în care Jennifer Lopez, Eva Longoria, Taylor Swift, Jennifer Hudson, Nicole Scherzinger, Natasha Bedingfield sau Kelly Osbourne au ales să-i poarte creațiile. Momentul culminant a fost la nunta dintre Prințul Harry și Meghan Markle, când Caroline Greenwood, soția cunoscutului jucător britanic de rugby Will Greenwood, s-a etalat cu o superbă rochie verde smarald, creație originală Maria Lucia Hohan.

Celebrități precum Megan Fox, Lana Del Rey, Dita Von Teese, Maria Sharapova sau Diane Kruger au purtat și ele, în cadrul unor pictoriale, ținute create de designerul nostru.