Descoperire uluitoare in Tara Hategului. Nimanui nu i-a venit sa creada ce au gasit cercetatorii! E vechi de milioane de ani
Descoperire uluitoare in Tara Hategului. O nouă descoperire aduce informații inedite despre viața existentă pe fosta insulă a Hațegului, în urmă cu aproximativ 70 de milioane de ani.
O echipă internațională de cercetători, condusă de dr. Zoltán Csiki – Sava de la Facultatea de Geologie și Geofizică a Universității din București, a descoperit și a descris o nouă specie de mamifer preistoric, care a fost contemporan cu dinozaurii pitici din Transilvania. Din echipa de cercetare au mai făcut parte renumiți paleontologi la nivel mondial printre care Mátyás Vremir de la Societatea Muzeului Transilvan din Cluj-Napoca, Stephen Brusatte de la Universitatea din Edinburgh, Marea Britanie respectiv Meng Jin și Mark Norell de la Muzeul de Istorie Naturală a Americii din New York.
Descoperirea a fost anunțată într-un studiu apărut recent într-o prestigioasă publicație a Academiei de Științe a SUA. Noua specie de mamifer, cu o vechime de 68 de milioane de ani, a fost identificată pe baza unui schelet parțial descoperit într-un sit de pe teritoriul Geoparcului UNESCO.