De ce să nu faci duș atunci când este furtună. Ce spun specialiștii

de: Elena
21 06. 2021, 15:40

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență avertizează, prin intermediul unei rețele sociale, că furtunile de vară pot fi periculoase uneori, din cauza faptului că sunt însoțite de descărcări electrice. Motiv pentru care dușurile ar trebui evitate în acest timp.

”Deseori neașteptate, furtunile de vară pot fi periculoase, fiind, de multe ori, însoțite de descărcări electrice. Iată cum ne putem proteja în timpul unei furtuni:

      •  Ne adăpostim în casă, sau la nevoie, în autoturism
      •  Închidem ușile și ferestrele
      •  Evităm dușurile și sălile de baie – conductele instalațiilor pot conduce electricitate
      •  Deconectăm aparatele electronice pentru a nu risca să fie defectate”, scriu reprezentanții IGSU pe o rețea socială

Cod portocaliu și cod galben de ploi și furtuni până la noapte

AVERTIZARE METEOROLOGICĂ – COD GALBEN

Interval de valabilitate:  21 iunie, ora 11:00 – 21 iunie, ora 22:00
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată
Zone afectate: conform textului

      În intervalul menționat, local în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Moldova precum și în zonele montane vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice și izolat intensificări ale vântului și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 20….30 l/mp și izolat 40…50 l/mp.

      Notă: astfel de fenomene vor fi în cursul serii și al nopții, pe alocuri și în vestul și sud-estul țării.

COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 21 iunie, ora 11:00 – 21 iunie, ora 22:00
Fenomene vizate:instabilitate atmosferică accentuată
Zone afectate: conform textului și hărții

      În județele Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și zona montană a județelor Prahova, Buzău și Vrancea vor fi averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 40…60 l/mp.

      Notă: manifestări de instabilitate atmosferică accentuată vor fi pe alocuri și în celelalte județe din sudul și estul țării.

Sursa foto: Pexels.com