Daniela Nane, dată în judecată pentru că ar fi adoptat ilegal un copil! Tatăl orfanei o acuză că a mințit: „Copilul trebuie să stea cu părintele său, nu cu un străin”

08 11. 2023, 13:55

Daniela Nane a fost dată în judecată pentru că ar fi adoptat ilegal un copil! Tatăl orfanei o acuză că a mințit: „Copilul trebuie să stea cu părintele său, nu cu un străin”.

La numai două luni de la moartea Ioanei Maria Lupașcu, un scandal imens este pe punctul de a izbucni. Miza? Fetița de 13 ani pe care celebra pianistă a lăsat-o în grija Danielei Nane, prietena sa apropiată. Surpriză, însă. Tatăl puștoaicei a apărut și își dorește să-și crească fiica.

La sfârșitul lunii august, o veste cutremurătoare tulbura milioane de români. Celebra pianistă Ioana Maria Lupașcu și-a dat ultima suflare într-un spital din Capitală, după o luptă grea cu cancerul. Atunci când a aflat că boala s-a răspândit în tot organismul, artista a încercat să își lase toate lucrurile în ordine și să se ocupe de viitorul fiicei sale așa cum a considerat în acele momente, în care era greu încercată de dureri. Astfel, Ioana Maria Lupașcu a demarat o procedură de urgență prin care Daniela să-i poată înfia fiica minoră. Imediat după înmormântare, celebra actriță a postat un mesaj pe social media prin care anunța că fetița de 13 ani a prietenei sale va locui cu ea. Citește continuarea pe CANCAN.RO.