Daniela Crudu, primele declarații despre bătaia cruntă care a bagat-o în spital
La o săptămână după ce a fost bătută crut de iubitul său croat, încât a ajuns la spital, Daniela Crudu a făcut primele declarații despre ce a pățit.
Daniela Crudu a fost surprinsă în această după-amiază de paparazzi într-un supermarket din București, de unde a cumpărat câteva buchete cu trandafiri. Cu pantofi sport, pantaloni negri mulați și un hanorac gri, vedeta nu a trecut neobservată, chiar dacă a încercat să se piardă în mulțime.
Ea avea părul coafat lejer și a purtat o pereche de ochelari negri, care i-au acoperit bine fața. După ce a ieșit din magazin, ea a răspuns cu zâmbetul pe buze întrebărilor puse de jurnaliști.
Potrivit declarațiilor sale, a reușit să depășească foarte bine trauma provocată de iubitul croat, Seco Dubravko, împotriva căruia susține în continuare că nu va depunde plângere. Mai mult, bruneta a subliniat că, deocamdată, nu va vorbi despre motivul care a dus la episodul violent.
“Mă simt bine, foarte bine. Am trecut cu bine peste incident, după cum se vede. Nu pot să vă spun motivul pentru care s-a iscat cearta. Nu o să depun plângere”, a declarat fosta asistentă TV pentru spynews.ro.
Incidentul violent în urma căruia Daniela Crudu a avut nevoie de o intervenție chirurgicală urgentă s-a petrecut duminica trecută, în jurul orei 06:00, în timp ce ea și iubitul său se întorceau acasă. Vedeta a fost dată cu capul de bordul autoturismului, după care a decis să sară din mașină, pentru că se temea de ceea ce era mai rău. A fugit până într-o benzinărie, de unde a telefonat după ajutor. Totodată, medicii au constat că Daniela Crudu suferise un traumatism cranian, având nevoie de o operație de urgență. De asemenea, Crudu s-a mai ales si cu o entorsă la picior.