Daniel Buzdugan: ”Sunt un buzdugan acoperit în catifea!”
Atunci când te așezi la vorbă cu Daniel Buzdugan, trebuie să te aștepți la multă poezie și multă călătorie. Are un farmec aparte în a le îmbina pe cele două, farmec care te face să-ți dorești să te urci în primul avion, prima mașină sau primul tren și să pleci. El face asta des și spontan, așadar vorbește în cunoștință de cauză. Sigur… există și alte motive pentru care merită să-l asculți pe matinalul de la Radio ZU, așa că un interviu este cât se poate de motivat.
Daniel, cine este Daniel Buzdugan?
Este un om mare cu suflet de copil, care nu-și merită numele de Buzdugan. Atunci când vorbești de buzdugan, te referi la o armă foarte dură, foarte puternică, înfricoșătoare. Probabil că sunt un buzdugan acoperit cu catifea.
Citeam într-un interviu pe care l-ai dat că, într-unul dintre pelerinajele pe care le-ai făcut pe Muntele Athos, ai stat de vorbă cu un preot care atunci când a aflat care-ți este jobul ți-a spus că rolul tău pe lumea asta este să faci oamenii fericiți.
Da, așa-i. În primul rând, cred că mă ajută și pe mine. Am una dintre cele mai frumoase meserii din lume. Să poți să vorbești cu oamenii. Comunicarea este cel mai frumos dar pe care ni l-a dat Dumnezeu. Asa cum se spune că la început a fost cuvântul. Cuvântul care este informație, care poate fi bucurie, poate fi întristare, poate fi orice.
Cum te încarci tu ca să poți să bucuri tot timpul? Mă gândesc că nu este simplu?
Unii ar zice că ține de zodie. Zodia Balanței caută echilibru. Deși muncim într-o zonă unde este aglomerație, agitație, încercăm să compensăm asta mergând în locuri unde este o altă energie, mai bună, mai calmă, alcalină, cum îi spun eu.