Dana Nălbaru, rețetă de bomboane pentru adulți, cu aur și prosecco! Cum arată și cât costă
Afacerea prosperă a Danei Nălbaru: bomboane pentru adulți, cu aur și prosecco, și prăjituri botezate cu numele ei. Cum arată și cât costă.
2021 a fost anul în care Dana Nălbaru a pornit, cu dreptul, într-un domeniu care nu avea nici o legătură cu profesia ei: cofetăria. Soția lui Dragoș Bucur anunța, pe Instagram, că a lansat un sortiment inedit de prăjituri și de torturi. Dar și că a adus în România cele mai premiate bomboane din Europa. Prăjiturile și torturile se produc la laboratorul de cofetărie pe care Dana îl deține și se pot comanda online. Dar și direct de la bistro-ul din București, la care Dana este asociată. Așa că tot sistemul este bine pus la punct.
Prăjiturile comercializate de familia Bucur-Nălbaru au formă pătrată, sunt viu colorate și conțin diverse inserții de fructe. Sunt aranjate pe suporturi speciale, câte 25, formând un tort ca un cub Rubik. De cealaltă parte, bomboanele se vând în cutii atractive, cu etichete superbe. Iar prețurile pornesc de la 29 de lei pentru o cutie de 90 de grame și pot ajunge până la 59 de lei, pentru o cutie de drajeuri de ciocolată, de 220 de grame.
Dana Nălbaru: „Prăjiturelele sunt făcute în laboratorul nostru”
Numele prăjiturilor este un acronim și reprezintă asocierea celor două prenume ale Danei Nălbaru. „Pe mine mă cheamă Daniela Alina, așa că am numit prăjiturelele Daline, sunt făcute în laboratorul nostru. Cineva se mira că «aia de la Hi-Q face reclamă» unor prăjiturele. Normal, doar sunt ale mele și mă mândresc cu ele, deoarece sunt foarte bune. Rezultatul este pe măsura muncii depuse timp de șase luni pentru definitivarea gustului și a texturii”, spunea Dana Nălbaru, pe pagina ei de Instagram.
“Unii oameni pleacă din călătorii cu suveniruri și vederi, alții cu fotografii sau bijuterii. Eu și Dana luăm din fiecare loc deosebit în care mergem câte o bomboană sau o prăjitură. Pentru a păstra cu noi atmosfera și aroma specifice locului respectiv.
Dana Nălbaru, rețetă de bomboane pentru adulți, cu aur și prosecco!
În timpul unei vacanțe în Danemarca, Danei i-a venit ideea creării unei colecții deosebite de bomboane pentru oameni și locuri dragi, pentru că felul în care te simți într-un anumit loc se transformă în amintiri prețioase pentru fiecare dintre noi. Cred că o cutie deosebită de bomboane este un mod perfect de a-i spune unei persoane cât de importantă este pentru tine și în același timp îi amintește că nu o vei uita niciodată”, spunea Dragoș Bucur, în comunicatul de presă de la lansare.
„După renunțarea la cariera muzicală am ales să mă ocup de educația copiilor noștri și sunt foarte mândră de felul în care ei s-au format. În ultimul an, însă, datorită faptului că ei au crescut și nu mai e necesar să le fiu alături în permanență m-am concentrat pe realizarea unor proiecte deosebite, în care am investit foarte mult suflet și pasiune.
Bomboanele comercializate de Dana Nălbaru au o varietate de gusturi și de arome
Torturile se bucură deja de succes în rândul iubitorilor de dulciuri fine, acum a venit rândul să prezint consumatorilor de bomboane acest concept nou în România, de dulciuri pentru adulți, care a luat naștere în urma călătoriilor noastre prin lume”, spunea Dana Nălbaru.
Bomboanele comercializate de Dana Nălbaru au o varietate de gusturi și de arome. Sunt fără gluten, zahăr sau lactoză, iar seria de lux din colecția pentru adulți o reprezintă ursuleții “Gold Prosecco Bears”, jeleuri cu prosecco și aur comestibil de 24 K, și “Champagne Strawberry Deluxe”, căpșuni confiate, cu șampanie. Ursuleții cu prosecco și foiță de aur costă 49 de lei cutia de 85 de grame, potrivit prețurilor afișate în magazinul online.
Dar iată că Dana nu se oprește aici. Potrivit Click!, artista și-ar fi deschis și o brutărie artizanală în zona Otopeni, loc în care muncește cot la cot cu angajații.
Dragoș Bucur și Dana Nălbaru și-au deschis o afacere lângă București
Dragoș Bucur și Dana Nălbaru și-au deschis o afacere lângă București. Din ce câștigă bani fără să depună prea mult efort, doar pasiunea pentru produsele naturale.
Dragos Bucur și Dana Nălbaru și-au cumpărat o casă la țară. Cei doi s-au mutat acolo împreună cu toată familia și se bucură de liniște și de produsele natuarale. Cu toate acestea, s-au gândit și din ce să își câștige existența.
Așadar, Dragos Bucur și Dana Nălbaru și-au deschis o brutărie, în Otopeni, unde, printr altele, fac pâine artizanală.
Dragoș Bucur și Dana Nălbaru și-au deschis o afacere lângă București
”Poate să pară surprinzător, dar, de fapt, nu e chiar așa: realitatea este că amândurora ne place să gătim, amândurora ne place să mâncăm bine și sănătos, ne plac mâncărurile artizanale și pâinea ca aceea din copilărie și, nu în ultimul rând, ne plac dulciurile. (râde) Aşa că, dacă vreți ceva de genul ăsta, atunci găsiți la noi, în Otopeni!”, a declarat Dragoș Bucur despre afacerea familiei.
Actorul a mărturisit și că încearcă să petreacă cât mai mult timp alături de familia sa.
”Cică, în momentul în care începi să negociezi timp și nu bani, poți spune că ai îmbătrânit. (râde) Am ceva ani de când, pentru mine, timpul este mult mai important decât banii și cam toată viața încerc să mi-o aranjez în jurul acestei scale a valorilor, în care timpul petrecut cu ai mei este cel mai prețios. Muncesc pentru că, din păcate, nu am moștenit nimic de la vreo mătușă, dar muncesc doar în pauzele dintre vacanțe.
Alternez călătoriile cu camper-ul, cu munca la casa din livadă. Ambele activități mă ajută să îmi încarc bateriile în moduri diferite. Îmi place foarte mult să merg pe munte şi ies periodic cu câțiva dintre colegii din echipa de la „Visuri la cheie”, iar o ieșire din asta de două zile îmi dă energie pentru încă o lună de efort profesional”, mai spus Dragoș Bucur.
Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au construit casă la țară, în satul Moșteni-Greci
Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au construit casă la țară, în satul Moșteni-Greci. Cei doi soți au uimit prin simplitate și prin dorința de a se muta undeva departe de București.
Dana Nălbaru a arătat de această dată ce activități are prin curte. Fosta cântăreață a învățat să facă gem de prune la tuci. Ea se declară fericită pentru alegerea făcută și a împărtășit cu fanii cum arată o zi din viața ei la sat.
Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au construit casă la țară
„Casa noastră de la țară e gata și petrecem foarte mult timp aici. Livada e plină de fructe și anul acesta fac pentru prima oară gem de prune. Dar soiul pe care îl avem noi nu e cel mai bun pentru asta așa că doamna Ina, vecină noastră, mi-a umplut un coș de prune mari și cărnoase. O să dau la schimb mere 🤭 căci din acelea avem muuuuulte”, a povestit ea.
„Domnul Dan a făcut focul, eu amestec din când în când în tuciul plin cu prune și Anda Filip mi-a făcut o cafea 😍. Viața e frumoasă cu familie, prieteni și fructe proaspete din livada ❤️”, a scris artista.
Dragoș Bucur și Dana Nălbaru s-au mutat la țară
Dragoș Bucur și Dana Nălbaru s-au mutat la țară. Din ce trăiesc acum, ce planuri au de viitor și cum își cresc copiii.
Pentru că majoritatea oamenilor nu mai consideră traiul la țară ca fiind o provocare, Dragoș Bucur a devenit creator de conținut, un altfel de influencer. Prezentatorul de la Visuri la cheie și-a dorit de mult timp să renunțe la viața de la oraș și să se retragă în natură. Însă, abia acum povestea lui a prins contur. Astfel, pentru cei care își doresc un trai modern la țară, în mijlocul naturii, Dragoș Bucur a lansat ”Rurality Show”
„M-am hotărât să mă fac țăran”
”M-am născut în București, am crescut în București. Cred că nu sunt singurul care visează să găsească un loc unde să se liniștească, să-și încarce bateriile. Să aibă o livadă, să crească animale departe de zgomotul orașului, în natură, locul unde poate să-și lase copiii liberi în siguranță. Iar visul aceste este pe cale sa devină realitate. M-am hotărât să mă fac țăran, influențăran”, a spus Dragoș Bucur în reality show-ul său.
Dacă mulți români nu au curajul de a renunța la viața urbană, prin intermediul lui Dragoș Bucur vor avea posibilitatea de a vedea fiecare etapă și provocare din acest proces amplu, dar și o mulțime de idei pentru a avea un trai modern. Primul episod al vlogului prezintă pașii pe care prezentatorul TV a fost nevoit să-i facă împreună cu specialiști și consultanți în alegerea și instalarea panourilor solare.