Dan Bittman, decizie radicală! Artistul s-a mutat cu Monica Odagiu într-un apartament de lux
Pentru Dan Bittman primăvara începe cu Monica Odagiu. Solistul trupei Holograf a făcut un pas important în viaţa sa şi s-a mutat cu noua iubită într-un apartament închiriat în Capitală, chiar de artist.
În această perioadă Dan Bittman are câteva concerte alături de formaţia sa, însă artistul şi-a făcut timp şi pentru a aduce în noul apartament lucrurile sale personale. Noua sa casă se află în zona de nord a Capitalei, în apropierea Parcului Herăstrău şi se pare că Monica este foarte încântată de locuinţa pentru că ea este prima care s-a mutat acolo.
Ce le-a spus apropiaților
Se pare că Liliana Ștefan, mama copiilor lui Dan Bittman, știe de trei ani de relația dintre artist și Monica Odagiu.
„Pe Liliana nu ai cum să o minți, o știe tot showbiz-ul, iar vorbele umblă. Însă, și de data aceasta a zis că e mai bine să-și vadă de business și de cei trei copii, crezând că Dan se va liniști, așa cum a făcut-o și în repetate rânduri. Să fim serioși, nu este pentru prima dată când lui i se aprind călcâiele pentru altcineva.
Însă, cu siguranță, Liliana nu se aștepta ca cel cu care împarte patul de 29 de ani să se îndrăgostească de o altă femeie. Mai ales de una cu 33 de ani mai tânăra. Este stupid. Liliana nu va declara nimic, niciodată, pentru că este o mare doamnă, o femeie în adevăratul sens al cuvântului. Suferă, dar nu va intra niciodată în mocirlă”, au declarat surse din anturajul acesteia, pentru Impact.ro.
Dan Bittman, lista de „aventuri”
De-a lungul timpului, pe lângă burlacul Bittman au gravitat multe frumoase și celebre ale țării, fiind speculate nume precum: Tania Budi (culmea, bună prietenă cu Monica Odagiu), Sorana (ex-ASIA), Roxana (ex Trident), Alina Chivulescu, Mihaela Rădulescu. În ciuda tuturor derapajelor, partenera lui Dan Bittman, compozitoarea și textiera Liliana Ștefan, nu a reacționat niciodată și a preferat să se ocupe cu mare atenție strict de educația copiilor săi și ai artistului, Alex, Patrik și Marc.