Dan Badea, dezvăluiri despre viața în familie, în timpul pandemiei: ”Nu sunt genul de tată care să zică: Femeia e cu copilul”

27 06. 2020, 09:29

Lunile de izolare i-au prins bine comediatului Dan Badea. Prezentatorul TV a făcut dezvăluiri despre cum și-a petrecut timpul în perioada pandemiei.

Lipsa de activitatea din ultimele luni l-au făcut pe Dan Badea să fie mult mai prezent în activitățile de familie. Statul în casă nu l-a întristat deloc pe actor, din contră, această perioadă l-a ajutat să ia parte la cele mai frumoase momente din viața fiului său care a împlinit recent 2 anișori.

„Soția mea este, pentru mine, o eroină”

Prezentatorul emisiunii iUmor, de la Antena 1, a recunoscut faptul că partenera sa este cel mai mare sprijin al său. Comediantul își laudă soția ori de câte ori are ocazia și îi multumește tot timpul pentru lucrurile pe care le face pentru familia lor.

„Soția mea este, pentru mine, o eroină. Ea, de un an, se află într-un fel de izolare, pentru că așa este când ai un copil foarte mic. Nu am plecat mai deloc de când am devenit părinți. Într-un fel mă bucur mult pentru că am prins o perioadă absolut senzațională a copilului, în care a început să meargă, i-am văzut primii pași, i-am auzit primele cuvinte.

Zice ”ta-ta” la orice. Eu încerc să o ajut cât pot, încercăm să ne ținem de un fel de program în care să mai avem și un pic de timp pentru noi. Seara, după ce se culcă piticul, atunci este momentul, mâncăm și noi liniștiți, avem timp pentru noi. E un copil foarte cuminte, râde tot timpul dar, ca orice copil de un 1 an și 2 luni, mai ales că merge și în picioare, necesită foarte multă atenție. De aceea încerc să o ajut cât de mult pot. Nu sunt genul de tată care să zică: ”Femeia e cu copilul”. Suntem doi părinți responsabili”, a declarat pentru Libertatea actorul.

Ce i-a lipsit comediantului în perioada de izolare

„Autoizolarea asta a fost grea, în sensul că abia când ți se interzice ceva, atunci realizezi că îți lipsește sau că ai nevoie de acel ceva. Mie cel mai mult mi-au lipsit ieșirile, plecările în câte o minivacanță, să ne vedem cu prietenii, ieșitul la restaurant. Dar, în rest, mi se pare că sunt niște reguli de civilizație până la urmă: să lași un bătrân în față la casa de marcat, să păstrezi o distanță la cumpărături față de cei din jur, să te speli corect pe mâini, să nu strănuți în fața cuiva. E doar civilizație”, a mai povestit Dan Badea.