Cum va fi vremea de Paște și de Florii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

de: Elena
06 04. 2021, 09:46

Meteorologii au anunțat cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni, în perioada 5 aprilie – 3 mai, astfel că avem o prognozaă meteo pentru sărbările de Florii și de Paște. Potrivit estimărilor, temperaturile vor fi mai scăzute decât cele specifice perioadei până în 12 aprilie, iar ploile vor fi puține.

5 aprilie – 12 aprilie

Temperaturile vor fi mai scăzute decât cele specifice acestei perioade, la nivelul întregii țări. Cu o abatere termică negativă mai accentuată în regiunile intracarpatice.

Precipitațiile vor fi puține în cea mai mare parte a țării, cu excepția regiunilor centrale, dar și a celor din extremitatea de sud-est, unde cantitățile de precipitații vor fi normale pentru acest interval.

12 aprilie – 19 aprilie

În această săptămână, temperaturile medii ale aerului vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în jumătatea estică a țării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

19 aprilie – 26 aprilie

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile. Precipitațiile vor fi la un nivel normal caracteristic pentru această perioadă, cu posibilitatea unui ușor excedent în regiunile vestice.

26 aprilie – 3 mai

Temperaturile vor fi la nivelul celor normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări, relatează ANM.

Sursa foto: Pexels.com