Cum se votează în zonele carantinate. Raed Arafat a explicat ce se va întâmpla

04 12. 2020, 10:29

Raed Arafat a transmis BEC care sunt regulile, pentru ziua alegerilor parlamentare, în zonele carantinate din cauza COVID-19. Declaraţia pe propria răspundere va fi obligatorie dacă mergi la vot. De asemenea, poti intra sau ieşi din localitate, dacă justifici cu declaraţia pe propria răspundere că mergi să votezi în localitatea de domiciliu/reşedinţă sau ai viză de flotant. Mai multe localităţi din Ilfov, Constanţa, Sibiu şi Alba se află în carantină.

Persoanele din zonele carantinate care vor dori să voteze duminică, 6 decembrie, vor fi nevoite să completeze declaraţia pe propria răspundere în care să scrie că merg să voteze, spune Raed Arafat, în răspunsul către Biroiul Electoral Central. Alegătorii din aceste zone se pot deplasa atât în interiorul oraşelor carantinate, dar şi în afara lor, sau pot intra în localitate, în acest scop.

Aceleaşi prevederi se aplică şi membrilor secţiilor de votare, care vor trebui să aibă completate declaraţii pe propria răspundere.

„În perioada 5-7 decembrie, persoanele care se vor deplasa în/din localităţile/zonele carantinate în vederea exercitării dreptului la vot ori pentru a-şi îndeplini atribuţiile de membri implicaţi în organizarea procesului electoral vor fi obligate să aibă asupra lor o declaraţie pe propria răspundere care să cuprindă fie motivul exercitării dreptului de vot, fie menţiunea cu privire la calitatea de persoană implicată în organizarea procesului electoral”, se arată în documentul transmis BEC.

Bilanț coronavirus România

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 7.661 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor.

În intervalul 02.12.2020 (10:00) – 03.12.2020 (10:00) au fost raportate 211 de decese (125 bărbați și 86 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9 ani, 2 decese la categoria de vârstă 20-29 de ani, 1 deces la categoria de vârstă 30-39 de ani, 9 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 23 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 49 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 62 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 64 decese la categoria de peste 80 de ani.

Sursă foto: Arhivă Ciao