Cum se întreține Mihai Trăistariu la 42 de ani: “Dorm foarte mult și arăt puțin mai tânăr…”
Mihai Trăistariu a fost întotdeauna atent la imaginea lui și recunoaște că are câteva secrete care-l fac să arate mai tânăr decât este! Pe lângă o dietă echilibrată și diverse tratamente cosmetice, ”baza”, spune artistul, o reprezintă… somnul!
“După doi ani de pandemie am reînceput sala. Am făcut pauză pentru că nu eram vaccinat și nu aveam voie. Eu am tras de fiare de prin 2005, când m-am apucat serios. Am avut și un antrenor personal și arătam foarte bine. Mi-am făcut și o ședință foto în perioada aia am arătat cel mai bine din viață mea”, a mărturisit Trăistariu pentru Ciao.ro.
Și pentru că îi place să fie în formă și admirat, Mihai Trăistariu știe cum să se păstreze în formă.
“Trei ani de zile am tras ca lumea la sală, cu regim alimentar, cu calorii măsurate. Și mi-am învățat corpul într-un fel. Acum mă păstrez așa să nu mă îngraș. Adică mai tind să fac burtică, dar două kilograme le dau repede jos.
Deci nu mai mănânc seara, nu mai mănânc pâine deloc și încerc să mă abțin. Optez mai mult spre salate. Carnea și așa nu mă atrage. Eu am fost și vegetarian vreo doi ani. La mine e mai simplu să mă țin așa mai slăbuț și mă avantajează să fiu mai slab”, a mai adăugat artistul.
De câte ori pe săptămână face sală
“Merg cam de 2-3 ori pe săptămână la sală, când am timp. Sala e lângă mine, eu stau în Mamaia Nord, mă duc la Mamaia, la hotelul lui Hagi că e mai liber. Și mie nu îmi place să primesc indicații. Mai sunt oameni care zic cum se ține mâna și piciorul, eu vreau să fac exerciții singur și să fac cum știu eu…
Ca regim alimentar, mănânc dimineața cereale cu lapte, ca să aibă deja corpul energie. La prânz mai mănânc o supă, ciorbă ceva. Că eu sunt cu ciorbele… Și seara dacă mai ciupesc o salată sau mai mănânc la terasele unde cânt. Multe au “all inclusive” și mai ciugulesc pe acolo câte ceva, dar nu prea mult”, a povestit pentru CIAO.RO, Trăistariu.
Mihai Trăistariu nu e străin de solar și face tratamente faciale
Mihai Trăistariu nu se menține doar prin sport și alimentație sănătoasă. Îndrăgitul artist adoră să fie bronzat. Așa că atunci când simte nevoia mai merge și la solar sau urmează tratamente de înfrumusețare.
“Acum prefer mai mult să merg la plajă, dar am făcut și solar, nu fug de el. Mi-a povestit tipa de la solar că fie e soare, fie e solar, pericolul de radiații e același. Adică trebuie să îți asumi. Iarna mai făceam solar doar o dată pe iarnă, ca să nu fiu alb. Dar anul ăsta nu am mai făcut și am început direct cu plaja, m-am bronzat.
Am fost de 6-7 ori la plajă, am fost și în Grecia, într-o tabără cu elevii mei. Și atunci m-am bronzat zi de zi acolo. Îmi stă bine și bronzat. Cam asta înseamnă vară la mine! Tratamente am făcut doar la față, chiar acum o lună. Acolo unde mă pensez și mă tund am făcut un tratament facial, a durat o oră – o oră jumate. Cu tot felul de soluții, cu abur, că deschide porii… Fata de acolo mi-a zis să fac o dată la trei luni, pentru că ține pielea mai fermă. Mi-a plăcut, mi-am și luat apă termală de la farmacie, ca să nu am fața uscată, mi-o hidratează.
Cam atât, nimic altceva. Un pic de sală, mâncat foarte mult, dorm foarte mult. Eu sunt cu somnul, dacă m-ai trezit dimineață, m-ai distrus. Și atunci mă culc pe la 11-12 noaptea și mă trezesc pe la 9-10. Dorm 9-10 ore, am dormit și 12 ore uneori. Dacă simt nevoia de somn, dorm ca lumea, mă odihnesc și arăt puțin mai tânăr din cauza asta, și îmi convine. Știam asta, că dacă dormi foarte mult arăți mai tânăr! “, a mai spus Mihai Trăistariu în încheiere.