Cum s-a schimbat viața Mirelei Vaida în pandemie: ”Şi mie mi se pare că trece o veşnicie în fiecare zi…”
Mirela Vaida este una dintre cele mai îndrăgite prezentatoare TV din România. Recent, vedeta a povestit cum s-a schimbat viața ei din cauza pandemiei, dar și cum reușește să se protejeze de infecția cu noul coronavirus.
”Şi mie mi se pare că trece o veşnicie în fiecare zi, aşteptând să ne întoarcem la viața de dinainte, pe care de multe ori nu o agream, ori ni se părea obositoare, ori ni se părea plictisitoare, ori că nu ne dă prea mult din ceea ce îi cerem. Iată că, de data asta, viața ne-a arătat că poate fi şi mai plictisitoare de atât, dacă pot spune aşa, şi că ar fi trebuit să o prețuim la timp. Eu zic să învățăm din fiecare zi pe care o trăim, să îi mulțumim lui Dumnezeu că suntem încă sănătoşi, pentru că trebuie să fim conştienți că este posibil să picăm cu toții la un moment dat şi să ne dorim să revenim la viața de dinainte.
Deși, dacă mă întrebați pe mine ce am învățat bun din această perioadă, aş spune că întoarcerea la cuib a fost plusul, dacă pot să spun aşa, al întregii perioade. Pentru că am stat mai mult cu copiii, pentru că ne-am apropiat de ei, pentru că ei s-au dezvoltat altfel în preajma noastră în ultimele 6 luni. Consider că, dincolo de lucrurile înfiorătoare care se întâmplă în jurul nostru, ar trebui să vedem partea bună şi asta cred eu că este partea bună”, a povestit Mirela vaida pentru revista VIVA.
Câți bani câştiga Mirela Vaida din primul job
Mirela Vaida a mărturisit cum a început să lucreze în televiziune, dar şi câţi bani câştiga la primul job.
”În anul doi de facultate mi-a venit primul job. M-au chemat să dau probe pentru reporter. Şi mă ştii ca eu sunt guralivă, eram şi studentă la Drept. Îmi plăcea să mă aud. Aveam nervii tari. M-au promovat destul de repede şi am ajuns să fac o emisiune destul de lungă, de matinal. Toată viaţa m-a urmărit emisiunea în direct. Nu s-au lipit de mine emisiunile înregistrate”, a spus aceasta pentru Ok Magazine.
Fiind o meserie la care a visat de mică, Mirela şi-a câştigat primii banii din televiziune. Pentru vremea aceea, 1400 de lei cât câştiga vedeta era o sumă uriaşă, făcând o comporaţie cu mama sa care era învăţătoare şi care câştiga 1000 de lei.
”Venea maşina de la televiziunea la care lucram şi mă lua de la scara căminului. Cine mai era ca mine, aveam maşină cu şofer. Şi câştigam o grămadă de bani, 1.400 de lei astăzi. Mama era învăţoare şi avea doar 1.000 de lei. Eram foarte mândră. Cu banii aia mi-am luat şi primul apartament, în rate, la care plătim şi acum”, a mai adăugat aceasta pentru sursa citată.
Sursă foto: Facebook, Instagram