Cum pregătești carnea de miel pentru masa de Paște, ca să nu aibă gust și miros specific. Trucuri

13 04. 2023, 11:02
Cum pregătești carnea de miel pentru masa de Paște, ca să nu aibă gust și miros specific. Trucuri

Friptura de miel este nelipsită de pe masa multor români în ziua de Paște. Există însă câteva trucuri, pentru ca aceasta să nu aibă mirosul specific. Carnea de miel este într-adevăr mai dificil de gătit, însă cu puțină răbdare și cu rețeta potrivită, cu siguranță rezultatul va fi unul pe placul tuturor.

Cum scapi de mirosul specific când gătești miel

Tradiția spune că pe masa de Paște trebuie să fie și preparate din carne de miel. Cu toate acestea, sunt foarte multe persoane care se feresc să guste din mâncărurile care conțin carne de miel și de oaie. Motivele invocate sunt reprezentate de mirosul și gustul specific acestor animale, dar și de faptul că această carne este mai tare decât altele. Adevărul este însă undeva la mijloc.

Dacă rețeta este preparată așa cum trebuie, aceste neplăceri vor dispărea. Țineți cont și de faptul că mielul are o carne care conține puține calorii și este bogată în acizi grași, fier, seleniu, zinc şi vitamina B. Așadar, nu există niciun motiv întemeiat pentru care să eliminați din alimentație carnea de miel.

Există câteva reguli pe care trebuie să le știți, dacă v-ați hotărât să gătiți preparate din miel. În primul rând, trebuie să fiți atenți atunci când cumpărați carnea. Aceasta nu trebuie să miroasă urât, culoarea trebuie să fie rozalie și carnea nu trebuie să fie lipicioasă. Pentru a scăpa de mirosul specific de miel, frecați bine bucățile de carne cu lămâie. O altă variantă ar fi să lăsați carnea aproximativ două ore în lapte proaspăt fiert.

De asemenea, înainte de a o găti, curățați grăsimea de pe carne. În plus, orice preparat pe bază de miel trebuie să fie condimentat cu cât mai multe ingrediente. Puteți folosi cimbru, ghimbir, usturoi, rozmarin, piper și lămâie.

Cum pregătești cea mai fragedă friptură de miel

Pe lângă mirosul specific, carnea de miel mai are un dezavantaj. Dacă nu este preparată ca la carte, aceasta va fi tare. Dacă vreți să obțineți o friptură de miel fragedă, trebuie să știți câteva trucuri. Este recomandat ca această carne să stea la macerat câteva ore, într-un baiț specific.

Pentru prepararea acestuia aveți nevoie de următoarele ingrediente:

  • 5-6 legături de usturoi verde
  • 5-6 legături de ceapă verde
  • o cană de ulei de măsline
  • un litru de vin alb
  • cimbru
  • salvie
  • busuioc verde
  • foi de dafin
  • piper
  • sare

Baițul se prepară astfel: tăiați ceapa și usturoiul în bucăți cât mai mici, la fel și busuiocul. Puneți toate ingredientele într-o oală, dar aveți grijă ca amestecul să fie suficient încât să acopere în întregime carnea de miel. Oala se va acoperi cu o folie de plastic și se va ține în frigider, pentru cel puțin 4 ore.

După aceea, scoateți bucățile de carne și puneți-le într-o tavă, pe care o veți introduce în cuptor. Friptura are nevoie de cel puțin două ore, pentru a fi gata. Înainte de a o servi, puneți o folie de aluminiu deasupra tăvii și lăsați-o așa pentru 15-20 de minute.