Cum au slăbit Alina Laufer și soțul ei cu o dietă bazată pe același fel de mâncare

Publicat: 13 iul. 2022, 20:29 Autor: Dora Bazavan Vedete

Mămica unor perechi de gemeni de 2 ani și jumătate, Nathaniel și Davina, Alina Laufer se menține cum știe mai bine. Soția lui Ilan Laufer a dezvăluit pentru Ciao.ro cum a reușit să scape de 12 kilograme în decursul unui an de zile. Și este foarte încântată de cum arată acum chiar dacă se chinuie încă cu dieta și recunoaște că uneori mai face foamea.

Nu doar Alina Laufer a slăbit ci și soțul ei pentru că cei doi se completează de minune. Fac sport împreună dar și atunci când vine vorba de regim și stil de viață sănătos, îl aplică tot împreună!

“Eu sunt la o cură de slăbire continuă de un an de zile. Am dat 12 kilograme jos, nu mănânc nimic altceva decât supă și salate și din când în când un grătar. Fac o oală de supă pe săptămână, de 20 de kilograme, cam așa. Supă din tacâmuri, de găină de curte, de la mama, sau din piept de curcan. Pun și găluște de gris, albitură, morcovi.

O fac o dată pe săptămână și doar asta mâncăm la regim. Și eu și Ilan, soțul meu. Amândoi am slăbit câte 12 kilograme. Altceva nu, mai facem și grătar de pulpe de pui dezosate, salate, dar fără dulce deloc. Așa m-am chinuit să slăbesc și fac o foame… Dar rabd dacă vreau să arăt bine! Acum un an aveam 63 de kilograme, acum am 51!”, ne-a mărturisit, exclusiv, Alina Laufer, care este o mămică cu normă întreagă. Mai ales în weekend, când are gemenii acasă, pentru că în cursul săptămânii micuții sunt la “Summer school”.

Cât despre vacanță de familie, Alina Laufer a povestit faptul că după Egipt și Turcia, acolo unde există mari tentații culinare, se gândește să meargă cu familia la noi pe litoral, undeva la Olimp, acolo unde știe că s-ar simți bine și ar putea petrece în voie cu gemenii săi.

Alina Laufer a născut prematur pe data de 15 februarie, la vârsta de 39 de ani. Ea mai are o fetiță de 13 ani, Karina, din căsătoria cu artistul Jorge. După ce a născut gemenii pe care ea și soțul ei, omul de afaceri Ilan Laufer, și i-au dorit mult, Alina Laufer a devenit mamă full time!

 

Publicat: 13 iul. 2022, 20:29 Autor: Dora Bazavan Vedete
Am terminat Facultatea de Filosofie și Jurnalism din cadrul Universității "Spiru Haret" și mi-am dorit întotdeauna să profesez în acest…...
Pe aceeași temă