Cum arăta singura femeie care a făcut-o geloasă pe Elena Ceaușescu
În anul 1990, Violeta Andrei, acum în vârstă de 78 de ani, a fost una dintre cele mai apreciate și talentate actrițe din teatrul și cinematografia țării noastre. Elena Ceaușescu nu ar fi suportat-o și ar fi încercat să o „elimine” de pe micile ecrane.
În jurul relației dintre Elena Ceaușescu și celebra actrița a acelor vremuri s-au țesut multe legende de-a lungul trecerii anilor.
„Pe Elena Ceauşescu n-am cunoscut-o, n-am vorbit niciodată cu ea. Am dat mâna, atâta tot. Ea mă ura. Pur şi simplu, eram persona non grata”, a declarat Violeta Andrei.
În 1982, Elena Ceauşescu ar fi interzis-o. Actrița a povestit că a pierdut 18 roluri. Până la Revoluţie nu a mai apărut nici în filme şi nici la televizor.
Elena Ceaușescu ar fi spus că apărea mult prea des la televizor, că era prea sexy, că avea ochii prea lucioși și că i se vedeau prea mult picioarele, potrivit click.ro
Soțul actriței are o altă teorie privind relația dintre Violeta Andrei și Elena Ceaușescu.
Elena și Nicolae Ceaușescu l-ar fi admirat atât de mult pe Ștefan, încât își doreau să-l introducă în familie, în postura de ginere.
L-au sfătuit să divorțeze după ce familia soției lui fusese atent verificată înainte de nuntă.
„Elena Ceauşescu m-a scos din cinematografie şi Ion Iliescu din teatru”
Violeta Andrei spunea că a fost dată afară de la teatrul Bulandra în anul 1990, din cauză că soțul ei a fost nomenclaturist în regimul comunist.
După 1990, am fost solicitată din nou să joc în filme, dar am fost dată afară din teatru la intervenţiile lui Ion Iliescu (preşedintele Frontului Salvării Naţionale, formaţiune care conducea România atunci)”, a declarat bărbatul.
„Am avut norocul să mă nasc aşa”
„Eu nu fac nimic ca să-mi păstrez frumuseţea. Am avut norocul să mă nasc aşa. Să am părul bogat, un fund bombat, pulpiţe, braţe subţiri şi sâni frumoşi.
Nu ţin regim alimentar, mănânc şi acum cartofi prăjiţi în untură cu cârnaţi şi am de când mă ştiu aceeaşi greutate, 50 de kilograme”, declara fosta actriță, potrivit click.ro