Cum arată și cu ce se ocupă tatăl lui Dan Balan

de: Elena
11 03. 2021, 11:23

Dan Bălan a devenit cunoscut în întreaga lume alături de trupa O-zone, iar apoi și-a clădit o carieră solo, lansând hit după hit. Piesele sale urcând în topuri atât în România, cât și în Republica Moldova, Ucraina sau Rusia. 

Dacă pe mama sa o știe multă lume, Ludmila Bălan fiind o cunoscută prezentatoare de televiziune în Republica Moldova, pe tatăl său îl știu, de obicei, doar apropiații artistului.

Mihai Bălan s-a născut pe data de 15 februarie 1954, în satul Trebujeni din raionul Orhei. În 1979 a absolvit Universitatea de Stat, facultatea de Filologie (limba și literatură română, specialitatea jurnalism). Apoi, cursuri diplomatice în cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României, în 1992.  În 1995 a făcut cursuri diplomatice în cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Japoniei. În anul 2002 Mihai Bălan face cursurile Centrului European de Studii în domeniul securității „George Marshal” din Garmisch, Germania. Pe lângă limba maternă, Mihai Bălan cunoaște două limbi străine, engleză și rusă.

Potrivit presei din Republica Moldova, din 1990 lucrează în serviciul diplomatic. În această perioadă a fost ambasadorul Moldovei în Israel, Grecia și Cipru. Din 2012 până în 2017, tatăl lui Dan Bălan a fost Director al Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova.

Mihai Balan este căsătorit cu vedeta de televiziune Ludmila Bălan. Au împreună doi copii: Dan Balan și prezentatoarea de televiziune Sanda Bălan.

Pe Ludmila, Mihai a cunsocut-o în timpul studiilor, iar la 6 februarie 1979 s-a născut primul lor copil – Dan Mihai Balan.

Cine este Ludmila Bălan

Ludmila Bălan, alias ”Tanti Ludmila” este o prezență carismatică pe micul ecran în Republica Moldova, unde a făcut carieră cu o emisiune pentru copii. „Eu am început să lucrez în televiziune când Dănuț avea un an. Eu aram atunci anul patru de facultate, câștigasem concursul pentru crainici și m-am angajat pentru jumătate de program. A fost foarte greu – copil, televiziune și studii la universitate, la zi. A fost cumplit de greu, a spus mama lui Dan Bălan într-un interviu pentru sputnik.md.

Dan Bălan este fondatorul trupei O-Zone, trupă care a fost extrem de îndrăgită în România la începutul anilor 2000. Însă și mama lui este faimoasă, ea moderând emisiunea „Tanti Ludmila Show” în Moldova.

„Cred în energia care se transmite, care face să se întâmple ceea ce vrei să se întâmple cu adevărat”, a povestit Ludmila pentru Viva!. Ludmila a mai ținut să menioneze că pentru a te menține în formă la vârsta ei nu este suficient foar asta, ci și „să munceşti, să faci sport, să fii atentă la ce mănânci şi cum mănânci”. „Şi e o muncă destul de grea”, a zis ea. „E cam greu să te impui, dar am un stimul, pentru că toţi ai casei mă susţin”, a încheiat frumoasa blondă pentru care pare că timpul s-a oprit în loc.

Sursa foto: Perfecte.md, Facebook Dan Balan, Instagram Ludmila Bălan