Cum arată și cu ce se ocupă fiul Danielei Nane! Cum a primit Codin vestea că va avea un frate vitreg
Cum arată și cu ce se ocupă fiul Danielei Nane! Daniela Nane a devenit cunoscută ca fiind prima „Miss România”, în anul 199. Iar ulterior, a ales să studieze actoria și să își construiască o carieră în lume teatrului și a cinematografiei.
Actrița în vârstă de 51 de ani a devenit mamă la vârsta de 26 de ani, fiul ei, Codrin. Fiind rodul iubirii dintre ea și primul ei soț, Viorel Popa, bărbatul cu care a fost căsătorită din 1998 și până în 2000.
Codrin este un tânăr ambițios, cu un fizic atletic și pasionat de sport. Și care pare că și-a moștenit destul de mult mama. Cu o înălțime de 1.90, fiul Danielei Nane a practicat scrimă, înot, având o înclinație sportivă deosebită. În ciuda faptului că nu și-a dorit o carieră în acest sens.
„Am făcut scrimă opt ani, dar nu mi-a plăcut la antrenamente. Eu făceam sportul acesta de plăcere, dar nu puteam să sufăr să merg la antrenamente. Eram talentat, dar nu m-a interesat să fac o carieră din asta”, declara Codin, potrivit unui interviu acordat pentru publicația „Avantaje”.
Fiul Danielei Nane. Cum arată și cu ce se ocupă Codrin
Fiul Danielei Nane a absolvit Facultatea de Relații Economice Internaționale din cadrul ASE.
Ulterior, Codrin a ales să-și continue studiile universitare tot în România, însă în limba engleză.
Cu deosebită mândrie, mama i-a fost alături la ceremonia de absolvire, atunci când Daniela Nane anunța plină de mândrie că are absolvent „ASE REI 2022”.
Pe lângă toate acestea, Codrin studiază și Psihologia Integrativă și cochetează și cu actoria, așa că nu ar fi deloc o surpriză dacă la un moment dat va alege să calce pe urmele mamei sale, scrie demamici.ro.
Fiul Danielei Nane și-a susținut mama, la cea de-a doua căsătorie, cu Adrian Cioroianu
În anul 2016, Daniela Nane și-a refăcut viața și s-a căsătorit pentru a doua oară cu Adrian Cioroianu.
La acea vreme, fiul ei avea vârsta de 16 ani, și se afla în plină adolescență, o perioadă în care relația dintre părinți și copii poate fi mai greu de gestionat.
Chiar și așa, tânărul și-a susținut mama și tot ce și-a dorit a fost ca ea să fie fericită.
„Pur și simplu am avut o discuție cu Codrin, l-am informat despre intențiile mele. L-a cunoscut pe Adrian, s-au plăcut din prima clipă, e totul așa cum trebuie să fie. Important este că și soțul meu are un băiat cu un an mai mare decât Codrin și acum suntem o familie cu doi băieți mari. Mergem în vacanțe cu ei, nu facem diferențe între unul și celălalt, iar ei nu au nimic de împărțit pentru că sunt foarte buni prieteni. Sunt diferiți ca stil, dar foarte inteligenți, copii buni amândoi”, declara Daniela Nane pentru Libertatea, la acea vreme.
Foto: social media